[ X ]
Important2 Decembrie 2017 13:00

(INTERVIU) Oazu Nantoi: Noi am văzut doar vârful iceberg-ului, dar interesele reale sunt în umbră

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul analist politic, Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, a vorbit despre runda de negocieri în formatul 5+2 care a avut loc la Viena, ce părere are despre semnarea celor patru protocoale dintre Chişinău și Tiraspol, ce se ascunde după declarația premierului Filip că în scurt timp Chișinăul va veni cu o viziune privind soluționarea problemei transnistrene, despre șansele ca subiectul retragerii trupelor ruse din Transnistria să ajungă pe agenda de discuții a ONU, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Cum calificați runda de negocieri în formatul 5+2, care a avut loc la Viena?

O.N.: În primul rând, haideți să precizăm: ceea ce se numește 5+2, este consfătuirea permanentă pe chestiuni politice în cadrul reglementării conflictului transnistrean. Al doilea moment – formatul pentalateral a fost instituționalizat în februarie 2002, dar până în prezent nici o decizie în ceea ce numim noi „coșul 3” privind statutul Transnistriei nu a fost adoptată. Timp de peste 15 ani de zile. În matematică este așa o noțiune ca extrapolarea și dacă noi timp de 15 ani de zile nu am obținut nimic, atunci ce vom obține în 150 ani?! Ce vom obține în 1500 ani? Tot nimic. Prin urmare, haideți să uităm de 5+2, de runde de negocieri, deoarece acest format este ca și ambalajul unei bomboane – el nu spune nimic despre gustul bomboanei și despre conținut ei.

Ce s-a întâmplat în ultimul timp? Noi am observat că Președinția Austriei în OSCE se identifică cu o poziție foarte clară – nici un fel de întruniri de dragul întrunirilor, dacă nu sunt adoptate decizii concrete. Al doilea moment – diplomația rusă de mai mult timp tot făcea aluzie că trebuie să aibă loc întrunirile în formatul 5+2. Al treilea moment ţine de contextul geopolitic – regimul din stânga Nistrului s-a trezit într-o situație nu prea plăcută, Ucraina nu privește cu ochi buni prezența trupelor ruse în spatele său, pe teritoriul RM, ceea ce deloc nu-i deranjează pe politicienii moldoveni. Ucraina, ca și RM, a semnat Acordul de Asociere cu UE. Agenţii economici din stânga Nistrului din 2006 sunt obligați, într-o manieră absolut nedemocratică și fără negocieri, să se înregistreze la Chișinău, efectuează operațiuni în baza documentelor vamale obținute de la RM și sunt obligați, pas cu pas, să se conformeze prevederilor Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Mai mult, RM și Ucraina, cu întârziere de decenii, au început să creeze puncte de control comun de-a lungul porțiunii de 452 de km a frontierei moldo-ucrainene, care temporar nu se află sub controlul puterii centrale. Primul punct a fost cel de la  Cuciurgan-Pervomaisk. Și, cum spune moldoveanul, „last but not list” – exportul dominant din regiunea din stânga Nistrului este pe piața UE.

Dacă ne uităm la următorul factor, ne punem întrebarea: cine controlează puterea politică în stânga Nistrului? Păi este absolut clar pentru acel care măcar trei minute a dedicat acestei întrebări, că e vorba de compania Sheriff, care controlează atât așa-zisul soviet suprem, cât și pe așa-zisul președinte. Lucrul acesta este și mai evident decât jocurile noastre pe malul drept al Nistrului. Prin urmare, e vorba de interese de business. Dacă noi suntem sinceri cu noi înşine și vrem să răspundem la întrebarea: De ce acest conflict nu a fost soluționat timp de aproape trei decenii?,  păi trebuie să constatăm că nu atât Rusia cea mare și strașnică este de vină, cât sunt vinovaţi cei care sunt complici la crimele organizate prin intermediul acestei regiuni. Este vorba de contrabandă de proporţii, „şotii” în energetică etc. Se face business din contul proiectului statalității RM. În ultimul timp, după ce Evghenii Șevciuk a fost pașlit din stânga Nistrului și și-a găsit refugiu temporar pe malul drept al Nistrului, a apărut altă întrebare: Cine suntem noi, dacă cei care-și bat joc de noi, își găsesc refugiu printre noi?!

Este evident că FR nu prea se grăbește să susțină financiar acest regim: deficitul bugetar este impunător, rubla transnistreană s-a devalorizat, puterea de cumpărare a pensiilor și salariilor a scăzut, pensiile și salariile sunt plătite cu întârziere, iar nemulțumirea populației față de ceea ce se numește holdingul Sheriff este un factor evident, necunoscut de noi, dar e evident. În situația aceasta, ajungem la constatările unor jurnaliști că dl. Plahotniuc și dl. Gușan, în baza dialogului care nu s-a întrerupt și care a existat mulți ani de zile, au decis să meargă la acești pași.

Să nu uităm că noi ne aflăm în faza când, în toamna anului 2018 sau cel târziu la început de 2019, urmează să aibă loc alegerile în Parlamentul RM și așa-zisei regiuni transnistrene îi sunt atribuite 2 circumscripții. Așa că ceea ce se întâmplă azi trebuie privit cu alţi ochi. Spre exemplu, deschiderea podului nu schimbă nimic, dat fiind faptul că nici un deputat din Parlamentul RM nu poate trece pe acest pod. E aceeaşi situaţie şi cu apostilarea diplomelor, cu decizia în privința loturilor de pământ de peste traseul Tiraspol-Râbnița. Timp de peste două decenii puterea de la Tiraspol și-a bătut joc de cetățenii RM, iar acum face un „gest generos” oferindu-le dreptul de a-şi prelucra pământurile, dar probabil și de a-și transporta marfa fără ca să fie instalate așa-zisele posturi vamale.

Acolo sunt multe necunoscute şi eu nu sunt gata să vorbesc în numele statului RM. Vreau însă să atrag atenția încă la un moment. Se știe demult că banii nu miroase, se știe că în Declarația universală a drepturilor omului nu scrie nimic despre faptul că plăcuțele de înmatriculare a autoturismelor au vreo atribuție la drepturile fundamentale ale omului și se știe că Uzina Metalurgică de la Râbnița, privatizată ilegal, dar nu se știe de cine, are un parc de camioane de peste 300 unități. Toate unitățile sunt cu numere moldovenești, ceea ce nu le încurcă lor să facă bani. Prin urmare, așa-zisa temă a plăcuțelor pentru autoturismele din Transnistria este una artificială, însă în spatele căreia se ascunde batjocora față de statul RM, impotența politicienilor de la Chișinău și înțelegerile obscure care uneori se ating între cei de pe malul drept și malul stâng.

T.: Ce șanse sunt ca negocierile în formatul 5+2 să fie periodice, dar nu cu pauză cu peste un an, cum au fost până acum?

O.N.: Eu am spus că nu există negocieri în formatul 5+2. La 22 septembrie 2011, la Moscova s-a adoptat decizia ca să fie reluate negocierile în formatul 5+2, ca aceste întruniri să aibă loc nu mai puțin de 6 ori pe an, periodic și regulat. Când eu am fost întrebat de jurnaliștii din RM ce se va întâmpla, am spus că Nina Ștanski va avea posibilitatea să-și demonstreze cel puțin de şase ori fustele noi în fața jurnaliștilor și mai mult nimic. Nici de şase ori nu s-au întrunit și, respectiv, Nina Ștanski a trebuit să-și caute alte prilejuri să-și demonstreze look-urile. Prin urmare, nu există nici o garanție, deoarece înțelegerile nu se ating în formatul 5+2, asta-i consfătuire, statul la taifas. Înțelegerile se obțin între Chișinău și Tiraspol, în cazul dat vorbim de puterea reală de la Chișinău – Vlad Plahotniuc și de la Tiraspol – Victor Gușan. Aici este și întrebarea: care va fi poziția Moscovei? Care va fi reacția Moscovei și care vor fi limitele permise de Moscova pentru dezamorsarea situației între ambele maluri ale Nistrului? Când eu vorbesc despre dezamorsare, nu am în vedere pe acei locuitori din stânga Nistrului care vin pe malul drept în calitate de fani ai echipei Sheriff sau caută servicii medicale, fac business – e vorba de ceea ce se vinde publicului. Interesele tenebre au cu totul altă motivație și tonalitate.

T.: Cum calificați Președinția Austriei în OSCE din 2017, din punctul de vedere al reglementării problemei transnistrene?

O.N.: În primul rând, nu există reglementare a problemei transnistrene în cadrul 5+2 – asta este imposibil de a fi atinsă în cadrul acestui format. Austria a abordat o atitudine pragmatică – întruniri de dragul întrunirilor nu vor avea loc, facem economii din buget. Numai dacă atingeți ceva concret. Iată această poziție probabil a avut o mică contribuție la ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Viena.

T.: Ce părere aveți despre semnarea celor patru protocoale dintre Bălan și Ignatiev?

O.N.: Eu nu pot să răspund la această întrebarea atâta timp cât nu cunoaștem toate detaliile, inclusiv cele tehnice privind implementarea acestor protocoale. De exemplu, interconexiunile rețelelor de telefonie mobilă de pe ambele maluri ale Nistrului – asta presupune niște pași concreți din partea Chișinăului și a Tiraspolului. Apare întrebarea: Compania InterDnestrcom va obține licență la Chișinău? Compania InterDnestrcom va fi subcontractată de Orange sau Moldcell? Eu nu cunosc aceste detalii. Noi am văzut doar vârful iceberg-ului, dar interesele reale sunt în umbră și trebuie de avut puțină răbdare, în speranța că ele vor ieși la suprafață și atunci vom avea o poziție mai argumentată.

T.: Credeți că vor urma și alte măsuri în relațiile bilaterale dintre Chișinău și Tiraspol sau ne așteaptă o perioadă de înghețare a acestora?

O.N.: Noi putem observa că, dacă luăm drept exemplu numele lui Vadim Krasnoselski, în stânga Nistrului continuă cu aceiași intensitate, aceiași demagogie legată de lumea rusă, de fidelitatea față de Rusia, pretenții la independență, adresări către ONU ca așa-zisa Transnistrie să aibă statut de observator. Deci, presupun că acesta este un paravan care trebuie să calmeze, să continue politica de manipulare a populației din stânga Nistrului. Dar este şi un mesaj adresat FR, cu toate că FR este cu mult mai bine informată decât noi despre ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului. Aici, iarăși e vorba de interes. Trebuie de văzut care sunt limitele cedărilor din partea Sheriff-ului, până unde ei sunt gata să meargă ca aceste cedări să fie acceptate și să nu provoace o reacție violentă din partea FR. Eu nu știu acest lucru, dar știu că respectivele speculații nu au nimic comun cu crearea unui stat în limitele frontierei recunoscute de comunitatea internațională a RM, ca acest stat să fie unul de drept, funcțional, suveran și e de dorit să fie și democratic.

T.: Pe cât de adevărată vi se pare teza că actuala guvernare ar putea face din problema transnistreană un subiect electoral în anul 2018?

O.N.: Dacă ne uităm la sondaje, noi vedem că problema transnistreană este pe ultimul loc în rândul celor ce prezintă interes pentru opinia publică din RM. Prin urmare, aceasta nu poate fi un argument electoral care să aducă careva voturi. „Hoții la pușcărie!” – este un slogan care ar fi avut un impact mult mai bun.

T.: Ce se ascunde după declarația premierului Filip că în scurt timp Chișinăul va veni cu o viziune privind soluționarea problemei transnistrene?

O.N.: Este bine cunoscut faptul că, în septembrie anul trecut, dl. Andrian Candu a recunoscut public că RM nu are nici o strategie de soluționare a conflictului. Este bine cunoscut faptul că, în anul 2016, s-a creat o situație foarte neplăcută pentru RM și anume: Germania, care deținea Președinția OSCE, promova unele acțiuni, pe când RM spunea „Nu” și, fiind întrebată care este poziția țării noastre, RM nu putea să spună nimic. Conștientizând riscurile, în Guvernul RM, precum și în societatea civilă au apărut niște inițiative privind elaborarea unui document care ar fi prezentat poziția oficială a RM. Prin urmare, statul RM a clocit un document care urmează să apară, dar din momentul când RM este un stat capturat, din momentul când avem un Parlament mort, din momentul când statul RM nu neagă acele clișee și stereotipuri care au fost impuse de FR și acceptate de RM pe durata existenței acestei probleme, eu nu am motive să fiu prea optimist în raport cu publicarea acestui document. Noi alunecăm într-un an electoral și este prea puțin probabil ca pe durata acestui an să aibă loc niște schimbări tectonice în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean. Mai ales că şi Codul electoral, în forma lui actuală, în opinia mea, riscă să provoace haos după alegeri. Și încă o dată ne vom convinge de veridicitatea întrebării: Dacă vrem să integrăm pe locuitorii din stânga Nistrului, în ce-i integrăm, având situația când cetățenii RM de pe malul drept al Nistrului, fug din această țară?

T.: Ce șanse are să ajungă pe agenda de discuții a ONU subiectul retragerii trupelor ruse din Transnistria?

O.N.: În prim rând, ONU este un organ foarte complex. Sunt foarte rare situațiile când Consiliul de Securitate al Organizaților Națiunilor Unite să adopte niște decizii care au obligativitate din punct de vedere juridic. Rezoluțiile Adunării Generale a ONU sunt mai degrabă un prilej pentru aranjamente, concurențe și războaie diplomatice. Pe 27 martie 2014, Adunarea General a ONU, de exemplu, a adoptat rezoluția cu privire la atitudinea faţă de așa-zisul referendum în Crimeea. Acea rezoluție a fost o victorie a diplomației ucrainene, în situația când 100 țări au negat legitimitatea acelui pseudo-referendum, doar 10 țări au susținut Rusia și vreo 54 țări s-au abținut. Dar din acest succes diplomatic al Ucrainei nu a urmat nimic. Cu același certitudine putem spune că: unu  – nu este clar de ce reprezentantul oficial special al RM a cerut amânarea examinării acestui subiect și dacă nu cumva este vorba de vre-un târg; doi – dacă diplomația moldovenească va insista ca acest subiect să apară pe ordinea de zi a Adunării Generale, dacă se va face suficientă activitate diplomatică pentru ca această rezoluție să fie susținută cu o majoritate de voturi, impunătoare, atunci noi vom aplauda diplomația moldovenească, dar fiind conștienți de faptul că aceasta este un gest simbolic, care nu schimbă nimic în tabloul real și sumbru pe care-l avem pe ambele maluri ale Nistrului.

T.: Vă mulțumim!

Andriana Cheptine  

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online