[ X ]
Important19 Noiembrie 2017 13:00

Omul Săptămânii - Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova 

În această săptămână, s-a împlinit un an din ziua în care Igor Dodon a fost ales Președinte al Republicii Moldova. Cu această ocazie, au fost scoase în evidență mai multe aspecte importate ce au ținut de acest prim an de mandat.

Astfel, adepții șefului statului au scos în evidență că Igor Dodon: a stopat numeroase derapaje și legi cu caracter antipopular ale guvernării; a reușit să reanimeze relațiile tradiționale de prietenie și colaborare cu partenerii din Est; a ameliorat situația legată de exporturile în Federația Rusă; a soluționat unele dintre problemele cu care se confruntau cetățenii noștri ce muncesc în Rusia; a reușit restabilirea prestigiului Președinției și a încrederii oamenilor în această instituție importantă în stat; a reușit echilibrarea situației politice din Republica Moldova.

Potrivit lor, tot în această perioadă, s-au pus bazele unor importante procese sociale și economice ce vor acorda o șansă de viitor Republicii Moldova: a demarat un important proiect de amenajare a 300 de terenuri sportive în localitățile țării; un alt proiect, implementat sub patronajul Primei Doamne, Galina Dodon vizează reconstrucția a 100 de grădinițe din întreaga țară etc.

Totodată, adversarii politici și criticii șefului statului au scos în evidență că primul an de mandat a fost marcat de unele înțelegeri secrete ale Președintelui cu guvernarea.

Cine are dreptate, e greu de spus la această etapă. Cert este un lucru: în acest prim an de mandat, Președintele s-a impus ca un jucător politic serios, iar faptul că rămâne cel mai influent și mai credibil politician din Moldova dovedește că strategia sa politică dă roade.

TRIBUNA precizează: Igor Dodon s-a născut la data de 18 februarie 1975, în satul Sadova din raionul Călărași. A absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova (1997) și apoi Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (1998). Ulterior, a absolvit Facultatea de Drept în Economie din cadrul Institutului Internațional de Management. A obținut titlul științific de doctor în științe economice la Academia de Studii Economice din Moldova, Catedra Bănci și Burse de Valori. După absolvirea instituțiilor de învățămînt, din 1997 pînă în 2001 Igor Dodon a activat la Bursa de Valori a Moldovei. În perioada noiembrie 2001 – mai 2005, a exercitat funcția de președinte și membru al Consiliului de directori al Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei SA. În perioada septembrie 2002 – mai 2005 a activat în funcția de președinte al Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei. În mai 2005, Igor Dodon este numit în funcția de viceministru al Economiei și Comerțului a Republicii Moldova. În septembrie 2006, este numit în funcția de ministru al Economiei și Comerțului. Din martie 2008 este și prim-vicepremier în Guvernul Republicii Moldova. Din 2009 este deputat în Parlament. Din 2011 este lider al PSRM. Pe data de 13 noiembrie 2014 a fost ales Preşedinte al RM, cu peste 52% din voturile cetăţenilor care au participat la votare.

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online