[ X ]
Breaking news14 Noiembrie 2017 13:30

PSRM: Bugetul municipal nu a fost aprobat până acum, pentru că unele tarife vor fi majorate

Consilierii municipali din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) declară că, în scurt timp, unele tarife pentru servicii în Chișinău vor fi majorate.

După cum comunică TRIBUNA, consilierul socialist, Vitalie Mucan, spune că bugetul municipal nu a fost aprobat până acum din cauza că se pregătește majorarea unor tarife.

„Am aflat că astăzi și vineri au loc unele ședințe în Primărie, în cadrul cărora s-au discutat majorarea tarifelor la mai multe compartimente: la transport maxi-taxi până la 10 lei, la troleibuz până la 5 lei, majorarea tarifelor pentru deservirea blocului locativ, până în decembrie vor trebui să achite până la 420 de lei, apa potabilă – majorare de la 9 până la 14 lei pentru că este creditul de 65 milioane de lei, care trebuie întors, gigacaloriile până la 200 de lei. Am făcut unele estimări, acestea ajung la 1 400 de lei pentru fiecare familie”, a spus Vitalie Mucan.

Consilierul Victor Poleacov a spus că, conform legislației, stabilirea tarifelor sunt stabilite de ANRE și CMC.

Totodată, ei au îndemnat cetățenii să iasă pe 19 noiembrie la Referendum și să voteze pro-demiterea lui Dorin Chirtoacă.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online