[ X ]
Comentarii11 Noiembrie 2017 14:00

(COMENTARIU) Concluzii pe marginea primului an de mandat a Preşedintelui Igor Dodon

Peste două zile, se împlineşte un an de la alegerea lui Igor Dodon în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Cum a fost acest an pentru şeful statului, dar şi pentru Republica Moldova vom încerca să scoatem în evidenţă în rândurile de mai jos.  

Din start, Igor Dodon şi-a propus să restabilească prestigiul Preşedinţiei, care, potrivit spuselor sale, avuse de suferit în timpul mandatului predecesorului său. Şi din acest punct de vedere Igor Dodon a avut un spaţiu de manevră mult mai mare decât predecesorul său, el fiind ales nu de deputaţi, ci direct de cetăţeni. Având acest mandat direct, pe care l-a invocat în permanenţă pe durata primului an de activitate, Igor Dodon a reuşit să sporească semnificativ rolul Preşedinţiei în viaţa politică şi în cea publică a  ţării. În această perioadă, Preşedinţia s-a impus nu doar ca o instituţie importantă în stat, ci şi ca un jucător politic activ, iar rating-ul înalt pe care-l are Preşedintele, el fiind constant şi primul în topul încrederii cetăţenilor, se datorează inclusiv acestui fapt.

Dar creşterea prezenţei şi rolului Preşedintelui şi a Preşedinţiei în politică şi în viaţa publică nu putea să treacă fără „efecte colaterale” – aceasta a dat naştere unei confruntări directe şi de durată cu guvernarea, care controlează practic întreaga putere în stat. Astfel, chiar dacă s-a revenit la alegerea directă a Preşedintelui de către popor, guvernarea a făcut tot posibilul pentru a diminua atribuţiile şefului statului. Pe parcursul primului an de mandat, am asistat la scoaterea de sub Preşedinţie a Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, la blocarea activităţii Consiliului Suprem de Securitate, prezidat de Preşedinte, la diminuarea atribuţiilor şefului statului în domeniul apărării naţionale şi chiar în ceea ce ţine de numirea în funcţie a ministrului Apărării, la transformarea dreptului Preşedintelui la iniţiativă legislativă în unul mai mult formal, la blocarea iniţiativelor prezidenţiale în diverse domenii – începând de la majorarea pensiilor şi terminând cu organizarea unui referendum în probleme de interes major cum ar fi întoarcerea de către cetăţeni a miliardului furat din sistemul bancar sau reducerea numărului de deputaţi.

Această confruntare cu puterea centrală a fost destul de grea pentru şeful statului şi pentru că, în paralel, el a avut şi o confruntare cu opoziţia de centru-dreapta. De fapt, această a doua confruntare a apărut chiar mai devreme decât cea cu guvernarea, fiind „importată” din campania electorală a alegerilor prezidenţiale. Imediat după alegeri, dar şi ulterior, Igor Dodon a făcut apel către opoziţia de centru-dreapta să facă front comun împotriva guvernării, dar propunerea sa a fost declinată, fie din motivul că opoziţia de centru-dreapta a continuat să-l suspecteze pe şeful statului de jocuri şi înţelegeri ascunse cu puterea, fie din cauza supărărilor mai vechi.

Aceste două confruntări au făcut practic irealizabil obiectivul declarat de Preşedintele Igor Dodon imediat după preluarea mandatului – de a fi un Preşedinte al tuturor, nu doar al celor ce l-au votat. În condiţiile în care două segmente importante de electorat (de dreapta şi de centru-dreapta) în disputa cu Preşedinţia au trebuit să ia partea partidelor ce le reprezintă, era evident că obiectivul respectiv nu poate fi realizat.

Dat fiind această situaţie, şeful statului se pare că a ales să meargă pe o filieră distinctă, acolo unde nici opoziţia pro-europeană, nici guvernarea nu-l putea împiedica să se manifeste. Astfel, şeful statului a apelat la bunele sale relaţii cu autorităţile ruse pentru a soluţiona unele probleme ce ţineau de exporturile moldoveneşti în această ţară şi de situaţia cetăţenilor RM ce lucrează în Rusia, a demarat proiecte naţionale ce vizează reabilitarea grădiniţelor (în comun cu fundaţia patronată de prima doamnă), construcţia de terenuri sportive în sute de localităţi ale ţării etc.

Însă, concentrarea pe proiecte sociale şi economice nu a însemnat abandonarea proiectelor politice sau a activităţilor ce reieşeau din atribuţiile legale ale Preşedintelui. Vădit strâmtorat în acţiune în plan legislativ, şeful statului a reuşit să obţină promovarea sistemului electoral mixt ca o alternativă sistemului uninominal propus de guvernare, deşi opoziţia pro-europeană a criticat această iniţiativă a sa văzând în ea o confirmare a pretinselor înţelegeri secrete cu puterea. De asemenea, şeful statului a lansat iniţiativa elaborării unei noi strategii a securităţii naţionale, a reuşit să obţină unele pârghii de influenţă la capitolul politică externă (prin intermediul numirii unor ambasadori), a blocat (în primă instanţă) unele legi cu vădit caracter antisocial, a convocat diverse condiţii şi comisii, încercând, prin intermediul lor, să se implice direct în soluţionarea diferitor probleme ale ţării. Dar, aceste mici victorii nu au schimbat imaginea generală şi anume că şeful statului, fiind ales de popor, a fost lăsat cu mai puţine atribuţii şi pârghii de influenţă decât un preşedinte ales în funcţie de Parlament.

Înţelegând că acesta este un atentat direct la autoritatea instituţiei prezidenţiale şi la capacitatea sa de a interveni în gestionarea treburilor publice, dar şi ca urmare a blocării iniţiativei sale de a organiza un referendum pe data de 24 septembrie 2017 (în problema lărgirii împuternicirilor Preşedintelui de a dizolva Parlamentul, în problema reducerii numărului de deputaţi, în problema anulării legii ce pune în cârca cetăţenilor întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar, şi în problema introducerii „Istoriei Moldovei” în şcoli), Preşedintele Igor Dodon, cu suportul PSRM, a demarat procesul de trecere la forma prezidenţială de guvernare. Campania de colectare a semnăturilor, cel mai probabil, va dura până în primăvara anului viitor, or iniţiatorii ei îşi propun să colecteze circa 1,5 mil. de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot. Dacă acest lucru va reuşi, Preşedintele va porni de pe o poziţie mult mai bună în exercitarea atribuţiilor sale în al doilea an de mandat şi, în genere, în anii de mandat rămaşi. Dacă nu, şeful statului va trebui să mizeze pe alţi factori care l-ar ajuta în realizarea obiectivului său de a fi un Preşedinte cu capacitate reală de a interveni în soluţionarea problemelor ţării. Spre exemplu, unul din aceşti factori ar fi preluarea puterii de către forţele pro-prezidenţiale după următoarele alegeri parlamentare.

Dar aceştia deja sunt factori care ţin de viitor. La moment, putem doar constata că primul an de mandat a lui Igor Dodon se apropie de sfârşit şi că, chiar dacă a fost limitat mult în acţiune, totuşi, şeful statului a reuşit să se impună ca un jucător activ în politică şi în viaţa publică din Republica Moldova.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online