[ X ]
Important7 Noiembrie 2017 12:15

Trei noi pretendenți la funcția de șef al ANI

Trei candidați și-au depus dosarele pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI).

După cum comunică TRIBUNA, este vorba de: Antoci Rodica, Ministerul Justuţiei, Centrul Național de Expertize Judiciare, şef al Laboratorului de expertize judiciare criminale; Talmaci Francisco, Ministerul Finanţelor, Inspecţia financiară, şef al Direcţiei sinteză, asistenţă juridică şi control; Chireoglo Lidia, Centrul Naţional Anticorupţie, ofiţer superior de urmărire penală.

În conformitate cu prevederile legislației, urmare a verificărilor efectuate de către SIS și CNA, precum și a procesului de admisibilitate din partea membrilor Consiliului de Integritate a dosarelor depuse de candidați, aceștea pot fi înscrişi la concursul pentru funcţia de preşedinte al ANI.

Amintim că, la ședința din 09 octombrie curent, membrii Consiliului de Integritate au decis și a fost anunțat un nou concurs, cu stabilirea perioadei 16 octombrie – 06 noiembrie 2017, pentru depunerea dosarelor de participare la concursul de suplinire a funcției de președinte al ANI.

Anterior, au pretins la funcția de președinte al ANI – Victor Strătilă și Teodor Cîrnaț, însă ambii au picat ultima probă – testul la poligraf.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online