[ X ]
Editorial22 Octombrie 2017 07:00

Care din regulile specifice pregătirii pentru funcţia de Premier se respectă în cazul lui Vlad Plahotniuc

Zilele acestea am asistat la un nou ping-pong politic: tradiţional deja, a apărut întrebarea, dacă, în lumina ultimelor evenimente (cele legate de Curtea Constituţională, procedura de numire a noului ministru al Apărării şi atribuţiile Preşedintelui RM), s-ar putea ca Vlad Plahotniuc să devină Prim-ministru, şi la fel tradiţional deja, a venit răspunsul PD (al patrulea de acest fel în anul curent) că aceste informaţii sunt lipsite de sens şi că actualul Premier, Pavel Filip îşi va duce mandatul la bun sfârşit.

Acest ping-pon mă determină să deschid unele paranteze referitor la cum se pregăteşte de regulă numirea în funcţia a unui Prim-ministru, mai ales dacă e vorba de un Prim-ministru care are şi un anume antirating, cum este în cazul lui Vlad Plahotniuc. Mai jos voi încerca să fac o uşoară lecţie de consultanţă politică (de genul celor pe care le fac colegii mei de la compania de consultanţă şi promovare a imaginii Poliexpert), în speranţa că cele scrise de mine vă vor ajuta să vă orientaţi mai bine în situaţii similare cu cea descrisă ceva mai sus.

Prima regulă obligatorie în astfel de situaţii este „umanizarea” politicianului ce urmează să ajungă în funcţia de Prim-ministru. Iar această „umanizare” se face prin campanii sociale de maximă sensibilitate care s-ar referi la bătrâni, copii, familii nevoiaşe, proiecte de menire socială etc. Vlad Plahotniuc face acest lucru, însă nu-l face doar în ultimul timp, ci de minimum câţiva ani. De aceea, nu ştiu dacă această regulă trebuie să ne ducă numaidecât la gândul că proiectele sociale ale fundaţiei ce-i poartă numele au anume menirea de a pregăti terenul pentru ocuparea funcţiei de Prim-ministru. S-ar putea ca acest element să aibă o menirea mult mai largă – „umanizarea” politicianului Vlad Plahotniuc în general.

A doua regulă obligatorie în astfel de situaţii este „încălecarea” unor teme cu impact negativ direct asupra cetăţenilor şi oferirea de soluţii imediate, meritul, evident, fiind atribuit persoanei ce urmează să avanseze în funcţia de Prim-ministru. Chiar în această săptămână, Vlad Plahotniuc a ţintit direct în două astfel de teme – abuzurile agenţilor de patrulare (cărora le-a cerut să nu mai oprească şoferii cu treabă şi fără treabă) şi închiderea şcolilor (Vlad Plahotniuc a cerut instituirea unui moratoriu în acest sens). Reacţiile imediate ale ministrului Afacerilor Interne şi ministrului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, care au anunţat că indicaţiile lui Vlad Plahotniuc vor fi îndeplinite întocmai, ne duc la concluzia că cele două mari probleme sociale au fost soluţionate. Repet: de regulă, acesta poate fi un indiciu că persoana vizată se pregăteşte de avansare într-o funcţie anume, posibil în cea de Prim-ministru, deşi nu e o dovadă definitivă. Or, nu e exclus că aceste elemente sunt folosite pentru îmbunătăţirea imaginii personale a lui Vlad Plahotniuc şi a guvernării, în general, fără a fi vizată o anume funcţie.

A treia regulă obligatorie este organizarea unor ample acţiuni cu caracter de masă revendicarea de bază a cărora este avansarea persoanei vizate în funcţia de Prim-ministru sau în oricare altă funcţie. De obicei, în acest sens se apelează la: campanii de colectare a semnăturilor cetăţenilor, apeluri ale unor personalităţi notorii, rezoluţii şi declaraţii adoptate de reprezentanţii diferitor pături sociale, organizaţii profesionale, organizaţii ale societăţii civile etc. Scopul urmărit în acest caz este de a arăta că iniţiativa vine „din mase” şi că poporul îşi doreşte ca persoana respectivă să ajungă în funcţia vizată. Cel puţin până acum, nu am văzut astfel de acţiuni care să-l vizeze pe Vlad Plahotniuc.

Cu titlu de concluzie, se poate de spus că Vlad Plahotniuc întruneşte două din cele trei reguli de bază care se aplică atunci când un politician cu antirating se pregăteşte să ocupe una din funcţiile importante în stat, inclusiv cea de Prim-ministru. Dar, totodată, după cum am spus mai sus, s-ar putea ca cele două reguli menţionate să fie aplicate într-un context mult mai larg decât cel ce vizează posibila avansare a lui Vlad Plahotniuc în funcţia de Premier. A treia regulă lipseşte cu desăvârşire din acţiunile lui Vlad Plahotniuc şi ale echipei sale, ceea ce mă duce la gândul că, fie de ea se face abstracţie, fie într-adevăr liderul PD încă nu se gândeşte să vină în funcţia de Premier. Cel puţin, nu acum.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online