[ X ]
Breaking news13 Octombrie 2017 09:36

Parlamentul și Guvernul s-au reunit în ședință comună

Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova desfășoară astăzi o ședința comună.

După cum informează TRIBUNA, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că este o întâlnire tradițională.

„Ne-am întâlnit pentru a trece în revistă reperele ce au fost stabilite la începutul anului, ce țin de colaborarea dintre Parlament și Guvern. Noi am reușit să lucrăm pe marginea unor documente aprobate, cum e și Planul de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere, Foaia de parcurs numărul II, este și o listă a priorităților venite de la Guvern și ce țin și de implementarea Acordului de Asociere, dar și care fac parte din programul de guvernare. Ne-am asumat angajamente și față de cetățenii RM, dar și față de partenerii noștri de dezvoltare. Este foarte important să avem o discuție, pe alocuri chiar și în detaliu pe marginea unor acțiuni dacă există restanțe, dacă e cazul să discutăm și despre motivele acelor restanțe sau nerealizări”, a precizat Candu.

Și Premierul Pavel Filip a salutat inițiativa de a organiza ședința comună.

„Este o activitate care și-a dovedit eficiența în trecut. Este foarte bine atunci când ne coordonăm acțiunile. Eu cred că, chiar pornind de la această practică, am reușit să realizăm mai multe obiective pe care le-am avut în fața noastră atât în 2016, cât și în prima jumătate 2017. Îmi pare bine că am reușit să elaborăm acel plan de acțiuni unitar, care este unul foarte bun și ne ajută în urmărirea realizării acțiunilor”, a punctat Filip.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online