[ X ]
Editorial3 Octombrie 2017 07:00

Cine şi de ce vrea să o „mărite” (politic) pe Maia Sandu?

În ultimul timp, se observă o tendinţă accentuată de a o „arunca” pe Maia Sandu şi partidul pe care-l conduce (Partidul „Acţiune şi Solidaritate”) ba în braţele democraţilor, sugerându-se că aceasta ar putea face o coaliţie postelectorală de guvernare cu actualul partid al puterii, ba în braţele unioniştilor, sugerându-se o posibilă participare în comun a PAS la următoarele alegeri împreună cu Partidul Unităţii Naţionale şi cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, liantul în acest caz urmând să fie Partidul Popular European, afiliat căruia este şi PLDM, dar şi Traian Băsescu, iar formaţiunea Maiei Sandu tinde să devină membru al PPE. În paralel, tot mai insistent este promovată teza că PAS şi actualul său partener politic – Platforma „Demnitate şi Adevăr” nu ar avea nici un viitor în comun şi că chiar ar exista anumite disensiuni între aceste formaţiuni.

Probabil, dacă nu integral, atunci cel puţin parţial, Maia Sandu a sesizat că a devenit parte a unui joc politic destul de abil. Cel puţin la partea ce ţine de o presupusă colaborare în viitor cu PDM, ea a reacţionat, amintind de o decizie a Congresului PAS, care exclude orice formă de colaborare de acest gen. La partea ce ţine de unionişti şi PPE, Maia Sandu, cel puţin până acum, nu a reacţionat (posibil a considerat că astfel de sugestii nici nu merită să fie comentate sau poate că altul e argumentul de care s-a condus). Totodată, poziţia expusă de ea la precedentul Congres al PAS faţă de unirea RM cu România, într-o măsură oarecare, poate fi o piedică în calea eventualului dialog dintre PAS şi unionişti.

Totuşi, impresia generală ce se creează este că cineva cu bună ştiinţă încearcă să-i impună Maiei Sandu o agendă falsă, iar opiniei publice i se induc anumite idei care nicidecum nu pot favoriza PAS. Nu ştiu dacă Maia Sandu şi cei din echipa sa sesizează acest lucru, dar părerea mea este că PAS singur a dat motive pentru a fi tratat altfel. Oponenţilor PAS le este clar că formaţiunea Maiei Sandu prezintă un pericol doar atâta timp cât face front comun cu PDA. Dacă vor reuşi să îndepărteze PDA de PAS, atunci aceste formaţiuni vor fi lipsite de orice şansă de a prelua puterea. Maximum la ce vor putea pretinde ele va fi să fie prezente ambele în viitorul Parlament cu un număr relativ mic de deputaţi.

Oponenţii PAS şi PDA înţeleg acest lucru, dar nu ştiu dacă îl înţeleg şi cele două partide pro-europene. Căci, dacă ele nu ar transmite mesaje că au anumite neînţelegeri între ele, nimeni nici nu ar juca această carte. De aceea, PAS şi PDA trebuie să pună punctele pe i – sau merg împreună, sau fiecare îşi caută de drumul său. Atunci, poate că va dispărea şi interesul unora de a o „mărita” (politic) pe Maia Sandu ba cu un partid, ba cu altul şi poate că şi electoratul pro-european se va putea orienta mai bine în perspectivele sale. Or, cred că nu voi greşi dacă voi spune că acest electorat acum este caracterizat perfect de ideea: „Mai bine un sfârşit tragic, decât o tragedie fără sfârşit”.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online