[ X ]
Important23 Septembrie 2017 10:00

(INTERVIU) Igor Grosu: Trebuie să-i scoatem de la guvernare pe cei care au sărăcit oamenii și au adus țara în mizerie

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Secretarul General al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu a vorbit despre recentul congres al partidului, ce priorităţi va avea PAS în noul sezon politic, concluziile pe marginea protestului din 17 septembrie, dacă vor urma şi alte acţiuni de protest, când va începe PAS pregătirea către următoarele alegeri parlamentare, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Dle Grosu, recent a avut loc Congresul PAS. Care sunt cele mai importante concluzii ce pot fi făcute pe marginea lucrărilor Congresului?

I.G.: Congresul al II-lea al PAS fost un bun prilej pentru a face o evaluare a perioadei ce a trecut de la primul congres de constituire, pentru a da o apreciere situaţiei social-politice, dar şi pentru a trasa liniile directoare pentru perioada imediat următoare. La Congresul din 10 septembrie 2017 au fost alese organele de conducere ale partidului pentru un mandat deplin. Trebuie sa le amintesc cititorilor dvs. că la Congresul de constituire al Partidului Acțiune și Solidaritate a fost stabilit un mandat provizoriu, de un an, pentru organele de conducere. Unul dintre cele mai importante lucruri este că am mărit echipa Biroului Permanent Național, din care fac parte reprezentanți ai diasporei, ai organizațiilor noastre teritoriale, ai organizației de femei și ai organizației de tineri. Acest birou, împreună cu toți membrii și susținătorii PAS, va avea multă muncă în perioada următoare, așa încât să fim cu un /pas/ mai aproape de o țară liberă, democratică, de o țară a bunăstării.

T.: Ce priorităţi va avea PAS în noul sezon politic?

I.G.: Trebuie să-i scoatem de la guvernare pe cei care au sărăcit oamenii și au adus țara în mizerie – aceasta este prioritatea noastră majoră. Prioritățile PAS derivă din Rezoluția congresului și vizează pregătirea pentru următoarele competiții electorale la nivel național și local, coalizarea tuturor forțelor veritabil proeuropene și anti-oligarhice, pentru a obține sprijinul a câtor mai mulți oameni. Am accentuat importanța unui parteneriat strategic cu Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, pentru a ne opune coaliției PD-PSRM. În plan intern, vom continua extinderea și consolidarea structurilor teritoriale de partid, sporirea vizibilității și investirea în resursele umane ale partidului. Vom cere în continuare abrogarea legii nr. 154 din 20 iulie 2017 privind schimbarea sistemului electoral, adoptată contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, Uniunii Europene și SUA. Am cerut autorităţilor publicarea Raportului  Kroll-2, recuperarea banilor furați și deferirea către justiţie a celor implicați în „jaful secolului”. De asemenea, pentru a pune punct speculațiilor venite din tabăra guvernamentală, congresul a decis că nu va participa la niciun fel de alianțe pre-electorale, electorale sau post-electorale cu Partidul Democrat, responsabil de capturarea statului și derapajele de la valorile democrației și cursului proeuropean al Republicii Moldova. A fost reiterată solicitarea Partidului Acțiune și Solidaritate în adresa Procuraturii Generale de a-l trage la răspundere pe Igor Dodon pentru trădare de patrie.

T.: Care sunt concluziile PAS pe marginea protestului din 17 septembrie?

I.G.: Oamenii au venit la protest pentru că le-a ajuns cuțitul la os, oamenii spun clar că starea în care i-au adus guvernanții actuali este insuportabilă și că așa nu se mai poate. Protestatarii au venit cu o lista clară de patru revendicări tranșante, care au vizat abrogarea legii cu privire la schimbarea sistemului electoral, publicarea Raportului Kroll-2, demonopolizarea pieței mediatice și depolitizarea instituției publice naționale a audiovizualului „Teleradio-Moldova”, prin oferirea timpului de antenă opoziției extraparlamentare. Ultima revendicare i-a vizat direct pe V. Plahotniuc, I. Dodon și pe cei din anturajul acestora, care se fac vinovaţi de capturarea statului și persecuțiile oponenților.

T.: Vor urma şi alte acţiuni de protest?

I.G.: Judecând după reacția bolnăvicioasă și infantilă a președintelui parlamentului A. Candu și campania masivă de manipulare din partea mijloacelor de propagandă ale Partidului Democrat, dar și încercarea conducerii „Teleradio-Moldova” de a se victimiza, putem conchide că protestul și revendicările au deranjat guvernarea și pe cei obedienți acesteia. Cu siguranță, protestele vor continua atâta timp cât Partidul Democrat și partenerii săi de coaliţie vor ramâne imuni la adevăratele probleme ale societății.

T.: Ce credeţi că ar putea impulsiona mişcarea protestatară din Moldova?

I.G.: Cât de paradoxal ar suna, dar principalul factor care impulsionează mișcarea protestatară este tupeul cu care Partidul Democrat desconsideră cetățenii acestei țări și intimidările la care îi supune în fiecare zi. Uneori am impresia că liderii Partidului Democrat și cei din anturajul lor trăiesc într-o lume paralelă, deconectată de realitate. Oamenii ar vrea să stea acasă, să meargă în concedii, să aibă o viață bună și copiii alături. Credeți că oamenii protestează din plăcere? Protestează pentru că li se încalcă drepturile fundamentale, iar în așa situații este datoria noastră să ni le apărăm.

T.: Se mai discută despre posibilitatea unificării forţelor de opoziţie pro-europene sau subiectul e deja depăşit?

I.G.: Subiectul unificării forţelor de opoziţie pro-europene a fost și rămâne unul actual și fezabil. Experiența pozitivă din cadrul campaniei prezidențiale ne-a arătat că avem partide politice și lideri politici maturi, gata să ia decizii optime şi curajoase, demne de tot respectul. A fost un precedent bun și cred că există toate condiţiile pentru a face un front comun al opoziției autentic pro-europene şi anti-oligarhice.

T.: Când va începe PAS pregătirea către următoarele alegeri parlamentare? În ce formă intenţionaţi să participați la ele?

I.G.: PAS este în continuă pregătire pentru exercițiile electorale fie ele locale, fie naționale. La momentul actual, suntem în dialog cu partenerii noștri și la momentul potrivit vom face publice detalii privind formatul și timpul lansării. Acum cerem abrogarea legii cu privire la schimbarea sistemului electoral, pentru că această lege este nedemocratică și împotriva cetățenilor Republicii Moldova.

T.: La modul real, ce şanse credeţi că sunt pentru schimbarea puterii?

I.G.: O putere care își bate joc de cetățeni, îi tratează cu lipsă de respect, îi sărăcește și îi supune presiunilor constante, intimidărilor, șantajului, o asemenea putere nu poate dura mult. Analizând rezultatele alegerilor prezidențiale, condiția economică deplorabilă a populației, lipsa încrederii cetățenilor în Partidul Democrat și aliații acestuia, cred că există toate șansele ca opoziția cu adevărat proeuropeană și anti-oligarhică să preia guvernarea și complicata misiune de reconstruire a instituțiilor statului, de demarare a reformelor necesare, care vor salva parcursul european al Republicii Moldova și, în esență, viitorul acestei țări.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online