[ X ]
Editorial19 Septembrie 2017 07:00

Mihai Ghimpu „renaşte din propria cenuşă”

Continuând prezentarea primei enciclopedii politice a Republicii Moldova, dar şi a planurilor de viitor ale echipei noastre, i-am făcut o vizită liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Tradiţional deja, în rândurile de mai jos voi expune câteva concluzii la care am ajuns în urma vizitei şi discuţiei avute cu liderul PL.

Prima concluzie. Cei care se grăbesc să-l „îngroape” (politic, desigur) pe Mihai Ghimpu s-ar putea să fie nevoiţi să mai aştepte un pic. Cel puţin, liderul PL nu mi-a lăsat impresia că e resemnat cu situaţia în care a ajuns formaţiunea sa şi că ar fi dispus să plece din politică. Din contra, e decis să lupte în continuare pentru idealurile pe care le are şi lasă să se înţeleagă că lucrează mult în acest sens, ceea ce ar putea face posibil efectul Phoenix în cazul său, adică „renaşterea din propria cenuşă”.

A doua concluzie. E sigur că Dorin Chirtoacă şi echipa PL vor ieşi învingători din referendumul de demitere a Primarului capitalei, preconizat pentru toamna anului curent. Are încredere în capacitatea chişinăuienilor de a alege grâul de neghină şi de a înţelege ce interese stau de fapt în spatele acelor evenimente care l-au adus pe Dorin Chirtoacă în situaţia actuală.

A treia concluzie. E dezamăgit că intenţia sa şi a colegilor săi de a ajuta Moldova să depăşească un mare impas politic şi să-şi continue calea europeană s-a întors împotriva PL. Nu o spune deschis, dar se vede că are multe regrete în acest sens.

A patra concluzie. Are mare încredere în continuare în echipa PL, chiar dacă au fost şi unele plecări din partid. Spune că echipa are încă mult potenţial nevalorificat şi crede că acest potenţial va putea fi încă folosit eficient de PL.

A cincea concluzie. Vorbeşte mult despre mişcarea de eliberare naţională, primii ani de independenţă, greşelile comise la diferite etape etc., semn că se gândeşte mult şi la latura istorică a politicii. Iar politicienii care încep să se gândească la acest aspect important, se comportă altfel şi în raport cu politica, şi în raport cu oamenii, şi în raport cu ţara.

A şasea concluzie. Rămâne în continuare un unionist convins. E sigur că spaţiul dintre Prut şi Nistru are viitor doar în componenţa României, dar, totodată, lasă să se înţeleagă că e conştient cât de dificil e acest proces.

A şaptea concluzie. Are o uşoară dezamăgire în raport cu o parte importantă a societăţii moldoveneşti, mai bine zis cu modul în care aceasta vede lucrurile. Nu înţelege cum pot unii pleda pentru alte opţiuni decât unirea cu România sau viitorul european, de vreme ce sunt singurele ce pot asigura un viitor demn.

A opta concluzie. Nu mai este atât de categoric în aprecierile pe care le dă altor forţe politice, semn că ar fi dispus la un moment dat să accepte şi un anumit dialog cu unele dintre ele. Deşi, s-ar putea ca aceasta să fie doar părere a mea subiectivă.

A noua concluzie. M-a surprins plăcut faptul că Mihai Ghimpu a vorbit în termeni pozitivi despre abordări strategice în politică, despre necesitatea ca politicienii să acţioneze în baza unor strategii clare. Părerea mea personală este că în politica moldovenească pot reuşi doar acei ce-şi întemeiază acţiunile pe strategii clare.

A zecea concluzie. Îşi pune mari speranţe în tineri. Spune că, în momentul în care tinerii vor înţelege că viitorul se face pentru ei şi că fără implicarea lor nu sunt posibile schimbări, lucrurile în R. Moldova vor arăta altfel.

Igor Volniţchi

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online