[ X ]
Important19 Septembrie 2017 10:09

Autorităţile revin asupra fraudei bancare. Iată ce se va întâmpla în continuare!

Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat şedinţa Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit, cu participarea Preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu. În cadrul întrunirii, participanții au examinat situaţia privind frauda bancară şi au efectuat un schimb de opinii referitor la posibilitățile de intensificare a cooperării inter-instituționale în vederea eficientizării recuperării mijloacelor financiare.

După cum relatează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă al Guvernului, în context, lichidatorii celor trei bănci aflate în proces de lichidare au prezentat informații privind recuperarea activelor şi dificultățile pe care le întâmpină în acest proces, inclusiv litigiile aflate în instanțele de judecată. Totodată, conducătorii organelor de drept au comunicat despre progresele înregistrate în investigațiile efectuate.

Un alt subiect abordat la ședință vizează lansarea unei platforme inter-instituționale pentru monitorizarea și controlul asupra statutului investigației fraudei bancare și recuperarea activelor fraudate, atât la nivel naţional, cât şi internațional (Kroll), în contextul realizării acțiunii prevăzute în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, semnată de Guvern şi Parlament pe 5 iulie curent.

Astfel, platforma inter-instituțională va fi creată în baza Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit, din care urmează să facă parte Parlamentul, Guvernul, Banca Națională a Moldovei, Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, Comisia Națională a Pieței Financiare, dar şi alte instituţii care vor colabora în vederea gestionării eficiente a consecințelor fraudei bancare, precum şi a recuperării activelor, atât pe intern, cât și pe extern.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online