[ X ]
Breaking news8 Septembrie 2017 12:45

Noul șef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova își începe mandatul

Noul șef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul agreat Peter Michalko, își începe mandatul la Chișinău.

După cum comunică TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Daniela Morari l-a primit, la 7 septembrie 2017, pe şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul agreat Peter Michalko, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Viceministrul Daniela Morari i-a urat succes diplomatului european în exercitarea mandatului său şi a exprimat încrederea în dinamica ascendentă pe care o va înregistra cooperarea între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere şi perspectivele care se deschid pentru dialogul cu UE, inclusiv în contextul priorităţilor pe care le va stabili Summit-ul Parteneriatului Estic din noiembrie curent.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online