[ X ]
Important2 Septembrie 2017 10:00

(INTERVIU) Igor Munteanu: RM are dreptul și obligația de a stabili sancțiuni pentru cei care comit infracțiuni pe întreg teritoriul său constituțional

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, directorul executiv al IDIS Viitorul, Igor Munteanu a vorbit despre tensiunile în relațiile moldo-ruse, probabilitatea escaladării unui conflict armat, evoluția evenimentelor legate de problema transnistreană, un eventual război politic dintre Preşedinţie şi guvernare pe fonul tensionării relaţiilor moldo-ruse, dar și alte aspect importante.

T.: Cum calificați situația actuală în care se află statul Republica Moldova?

I.M.: Social-economic vorbind – destul de instabilă. Există provocări uriașe pe care le-am descris pe larg într-un raport național pentru dezvoltare (Human Development Report 2016), prezentat sub egida Programului ONU pentru Republica Moldova, dar implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS). Asistăm la o creștere rapidă a inegalităților în RM, care înseamnă șanse mai mici pentru cei cu venituri modeste, acces limitat la servicii de primă necesitate (sănătate, bunuri de consum, apă potabilă, căldură și medicamente). Viața politică din RM trece printr-o involuție accelerată spre un model semi-autoritar de conducere, incompatibil cu standardele unei democrații liberale. Are loc cartelizarea partidelor politice și eliminarea opoziției prin politici de atriție, care înseamnă în condițiile noastre în acces nelimitat la resurse oligarhice pentru unele și blocarea modalităților de finanțare transparentă și legală pentru altele. Rezultatul este un stat pe care mulți experți îl numesc „capturat” și ale căror defecte sunt fidel reflectate în scorurile proaste la capitolul corupției, independenței mass-media și justiției subordonate politic.

T.: Ce părere aveți despre tensiunile din ultimul timp în relațiile Republica Moldova – Federația Rusă?

I.M.: Federația Rusă vede relația cu fostele republici sovietice numai prin prisma: stat, patron-vasal. Au fost semnale pozitive, care au creat iluzii la diferite etape doar atunci când Moscova era interesată de o anumită miză și investea masiv în crearea unei atmosfere pozitive corespunzătoare. Asta s-a întâmplat în 2001, atunci când câștigarea unei majorități PCRM crea condiții necesare și suficiente pentru a vasaliza RM pe un scenariu de federalizare dorit, iar eșuarea semnării Memorandumului Kozac în noiembrie 2003 a complicat imediat relațiile RM-FR. Președintele Voronin nu a fost iertat niciodată pentru gestul său de a refuza planul propus, efectele imediate fiind decizia lui Voronin de a se orienta spre UE prin semnarea Planului de acțiuni RM-UE (ianuarie 2005) și politica de embargo aplicată de Federația Rusă exporturilor din RM, cu excepția Transnistriei. Rusia a taxat dur și decizia Guvernului RM de a negocia un Acord de Asociere cu UE, aplicând din 2014 un al 2-lea embargo economic RM, dar care nu se aplica în cazul exporturilor din Transnistria și autonomia găgăuză (UTAG). Atunci când nu a primit ce și-a dorit, Rusia a căutat să aplice politica dezbinării și tratării separate a celor loiali intereselor sale din RM. În ultimii 2 ani, numărul și intensitatea exercițiilor militare ale OGRV pe teritoriul RM (Transnistria) au sporit cu 40%, la exerciții participând cu regularitate trupele militare separatiste. Reiese astfel că, Rusia provoacă reacțiile RM, dar numește cererea de a înceta aceste acțiuni drept provocare. Dmitri Rogozin este și mai abrupt în declarații, subliniind că vede în aceste acțiuni similitudini cu acțiunile guvernului georgian dinaintea invaziei militare ruse în august 2009, ceea ce trebuie să fie citit ca o declarație total iresponsabilă din partea unui oficial rus. Nici un fel de decizii ale Adunării Generale ONU nu ar fi hotărâtoare în scopul evacuării trupelor și militarilor ruși din RM, dar aceste dezbateri ar aduce, cu siguranță, costuri reputaționale imaginii statului rus, aceasta explică reacțiile virulente pe care le-am putut urmări în ultima vreme la acest subiect. Nu cred însă că aceste reacții schimbă esența disputei care există și se adâncește între RM și Rusia, aceasta ținând de nerespectarea de către Moscova a principiilor și spiritului Tratatului Politic din noiembrie 2001, în care „părțile se obligă ferm să nu încurajeze și să nu finanțeze direct sau indirect mișcări separatiste pe teritoriul statelor semnatare”.

T.: Relațiile moldo-ruse ar putea conduce spre escaladarea unui conflict la Nistru?

I.M.: Nu relațiile tensionate conduc la escaladarea unui conflict pe Nistru, ci doar decizii politice care obligă militarii să dea ordine, așa a fost și în 1992. Opoziția fermă a conducerii politice a URSS față de independența RM a permis militarilor Armatei a 14 să deschidă accesul la arme și muniții paramilitarilor transnistreni, iar restul a fost doar o chestiune de timp și de circumstanțe. OGRV și armata transnistreana reprezintă un tandem periculos pentru RM. Și nu contează câți sunt ei, ci cât de disperați sunt cei care dau ordine. Pentru Rusia, OGRV reprezintă o formă de legitimare a unei baze militare cu toate ingredientele unei armate convenționle cu unități motorizate, cercetare, diversiune, geniu, trupe aeropurtate, etc., iar prezența sa teritorială reprezintă un factor decisive, care susține încăpățânarea liderilor transnistreni de a conserva ceea ce ei numesc un „quazi-stat” (stat de facto). Nu poate exista nici un progres în direcția reintegrării politice regiunii fără a demilitariza regiunea, fără evacuarea militarilor străini și de-comisionarea militarilor-locuitori ai regiunii transnistrene. Și asta o înțeleg toți astăzi – de aici și scepticismul funciar cu care mulți tratează orice politice de reintegrare ale RM, care nu tratează drept prioritar factorul militar.

T.: Ce şanse sunt ca ONU să includă pe agenda Asambleii sale generale problema retragerii trupelor ruse din Transnistria?

I.M.: Greu de măsurat în acest moment șansele includerii acestui subiect pe agenda Adunării Generale. Totul depinde de mobilizare, context, susținători. În 2014, Ucraina a reușit să obțină o majoritate clară în susținerea unei rezoluții de condamnare a anexării Crimeii pe urmele incidentului, în condițiile în care diplomații ruși s-au făcut luntre și punte să distorsioneze mesajul, să corupă delegațiilor unor state din lumea a treia, etc. Putem spune cu certitudine că, și ONU este mai conștientă de politica de forță exercitată de Rusia astăzi, de riscurile de securitate și miza enormă a prăbușirii sistemului de drept internațional prin aceste anexări militare de teritoriu. Există mai multă solidaritate pe plan internațional ca urmare a gradului de cunoaștere a intențiilor Rusiei. Totodată – există și grupuri de țări, care nu ar vedea modelul de anexare a Crimeii ca o oportunitate pentru propriile interese, iar aceste proiecții le-ar putea face evazive față de inițiativa reprezentantului RM la ONU ori s-ar putea opune să se ocupe mai degrabă de conflicte „încinse” în derulare și mai puțin de cele care par a fi „stabile” sau înghețate, deși noi am putea disputa orice virgulă din terminologia de „conflict înghețat”, care reprezintă în cazul RM un fel de extindere latentă anti-națională. Uitați-vă ce se întâmplă pe plan politic – cu votul transnistrenilor, a fost votat cel mai anti-național președinte din ultimii 26 ani, iar pe plan electoral – s-a votat un sistem mixt, care apropie RM mai degrabă de modelul electoral transnistrean, decât de mult aclamatele standarde electorale europene. RM are o armată decimată sub ordinile politice ale unui comandant suprem, care ridică osanale militarilor ruși și-i decorează cu distincții de stat pe separatiști – un fel de banchet pe timp de ciumă…

T.: Care ar trebui să fie politica Chișinăului în raport cu problema transnitreană?

I.M.: RM trebuie să aibă o viziune proprie asupra reintegrării teritoriale. Ea trebuie să includă o planificare strategică a politicilor, mecanismelor și resurselor alocate de stat pentru a-și atinge unul din obiectivele sale generale. Conflictul nu trebuie să fie absolutizat ca prioritate, dar nici ignorat din simplul motiv că tot ce se întâmplă pe malul stâng al Nistrului are repercusiuni asupra procesului politic și economic și de securitate al RM. Este ca și bancul cu ursul: nu-l poți aduce pentru că te-a prins și nu-ți dă pace. Viziunea nu este însă un factotum, un medicament miraculos. Anumite decizii strategice trebuie să aibă imediat consecințe asupra factorilor care mențin, stimulează ori frânează reintegrarea regiunii în câmpul constituțional al RM și aici aș numi – politica față de cetățenii RM sau ai altor state, care servesc în trupele militare, de grăniceri sau care fac parte din structurile politice ale regimului. RM are dreptul și obligația de a stabili sancțiuni pentru cei care comit infracțiuni pe întreg teritoriul său constituțional. Businessul transnistrean înregistrat conform legislației RM trebuie să se bucure de drepturi egale, să fie protejat, dar să aibă și obligații comensurabile cu ale altor agenți economici legali. Aeroportul din Chișinău trebuie să fie închis ermetic față de orice tranzitări ale unor persoane care încalcă legislația națională, iar acest lucru trebuie să fie clar anunțat, acceptat ca normă și instrument de management al conflictului pe un teritoriu numit de Curtea Contituționlă drept „ocupat” și pentru că-i ocupat autoritățile RM trebuie să fie foarte clare în privința efectelor acestui fenomen.

T.: În genere, cum vedeți evoluția evenimentelor legate de problema transnitreană?

I.M.: Totul va depinde de consistența procesului politic. Actualul status quo nu convine intereselor RM, dar și schimbarea abruptă a sa ar putea fi costisitoare. Există puțin entuziasm public față de ideea unor ciocniri militare pe falia zonei de securitate pe care o domină clar și indiscutabil militarii ruși și trupele militare transnistrene, iar ridicarea problemei transnistrene în mod artificial de către autorități ar putea fi văzută mai degrabă ca o manipulare pentru a deturna atenția publicului de la alte ținte social-sensibile – locuri de muncă, corupție, recuperarea banilor furați din bănci, guvernarea slabă și ezitantă, dialogul plin de ambiguități în raport cu UE, etc. RM are nevoie de o strategie „smart” în care poate capitaliza pe eșecurile celeilalte părți și nu pe superioritatea sa numerică, metaforic vorbind. Altfel spus – RM poate rezolva problema transnistreană dacă își va propune să slăbească accelerat resorturile și resursele la care are acces actualul regim separatist, va crește costurile reputaționale pentru sponsorii săi externi și își va consolida o poziție legitimă și consensuală pe plan intern. Aceste dinamici pot ajuta decisiv rezolvării, iar orice alte evoluții pot doar compromite pozițiile curente.

T.: Relaţiile moldo-ruse au influenţat puternic şi relaţia dintre guvernare şi Preşedinţie. În opinia Dvs., care va fi impactul din continuare al relaţiilor moldo-ruse asupra comportamentului actorilor politici de la Chişinău?

I.M.: Federația Rusă are jocuri pe termen lung în RM, altfel spus, urmărește mize „long dureé” față de regiunea întreagă. În mod tradițional, Rusia cumpără loialitate politică prin exploatarea unor vulnerabilități în rețea: elite corupte, identități difuze, ambiguități culturale. Asta caracterizează și episodul la care asistăm în acest moment de tensionare sezonieră a relațiilor, care de regulă se produc în ajunul creării unor noi puncte de echilibru, în terminologia teoria echilibrului după Tzvetan Todorov. Miza Rusiei este atingerea unei forțe de control superioare după alegerile parlamentare din 2018 și utilizarea rezultatelor viitorului scrutin pentru a-și recâștiga anumite linii strategice pe care ea consideră le-a pierdut în urma orientării bruște a economiei RM spre piața UE, constituirii unei alianțe pro-europene de partide după 2009, cu toate deficiențele și iluziile pe care le-au consumat aceste partide în ultima vreme. Nu exclud ca Moscova să experimenteze o politică mai dură față de RM în lunile următoare – un fel de operație chirurgicală fără tranchilizante, oferind astfel un răspuns întârziat la episodul cu cei 5 diplomați ruși, anunțarea lui Dmitri Rogozin drept persona non-grata și alte acțiuni pe care statul rus nu le poate ierta.

T.: Admiteţi un război politic în toată lege dintre Preşedinţie şi guvernare pe fonul tensionării relaţiilor moldo-ruse?

I.M.: Nu cred până nu văd. Actualul „ocupant” al Președinției RM se teme cel mai mult de un război pe bune cu liderul PD și cred că va face totul pentru a-l evita până în ultimul moment. Nici PD nu cred că este curios să afle cum e să poți guverna o țară cu mai puțin de 4% suport politic în sondaje. Dacă scopul consultanților politici este să simuleze activism politic prin dramaturgie atunci ne putem aștepta practic la orice – de la tentative repetate de a-l degreva din funcție pe Dodon până la marșuri contra marșuri prin tot orașul făcute în scopul de a ocupa timpul televiziunilor cu diverse tipuri de subiecte. Vă puteți imagina lesne cum iese PSRM cu toată preoțimea ortodox-rusească la mitinguri pentru familie pe durata anului 2018, iar PD iese cu toți sportivii din RM fie la voluntariat prin sate pustii ori prin festivaluri folclorice. Ambele partide sunt lipsite de ideologie și puternic dominate de finanțatori, ceea ce le facem mai degrabă proiecte de business și nu platforme de promovare a unor idei și strategii naționale. Din acest motiv nu prea cred să existe amuniție pentru un război adevărat, ci doar hârjoneli ca între căței tineri.

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online