[ X ]
Important23 August 2017 06:30

Avertisment îngrijorător al lui Andrei Năstase. Dacă se adevereşte...

Protestele masive și continua informare a partenerilor din UE despre intențiile reale și mișcările politice ale Guvernării Plahotniuc-Dodon reprezintă mijloacele utilizate până acum și cele pe care le vom valorifica în continuare – a declarat, în cadrul unui interviu pentru „Puterea a cincea”, Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

El şi-a exprimat regretul că legea privind trecerea la sistemul mixt „a fost votată intenționat în perioada vacanței instituțiilor europene”. „Dar a fost o reacție foarte dură a două partide importante din Parlamentul European. După declarația liderilor Partidului Popular European (PPE) și Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) cu privire la posiblilitatea stopării oricărei finanţări din partea UE și a posibilității reevaluării a Acordului de Asociere UE-RM, țara noastră este în pericol real de izolare politică fără precedent din partea Uniunii Europene”, a declarat politicianul.

Andrei Năstase susţine că „acum este un moment important, crucial, în privința poziției UE referitoare la ultimul derapaj deschis antidemocratic al Guvernării din Moldova”. „În situația în care Republica Moldova riscă să devină un stat izolat, dar și în cazul în care față de clanul lui Plahotniuc s-ar aplica sancțiuni cu caracter individual, noi presupunem că regimul ar fi gata să renunțe la modificarea abuzivă a sistemului electoral. În paralel, partidele de opoziție autentică pro-europeană vor continua presiunea asupra guvernării. Următorul protest masiv va fi pe data de 17 septembrie”, a declarat el.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online