Editorial13 August 2017 07:00

Vlad Plahotniuc - între unirea cu România şi aderarea RM la NATO

Ce vrea să facă Vlad Plahotniuc: să unească Republica Moldova cu România sau să ducă Republica Moldova în NATO? Această întrebare mi-a adresat-o un profesor străin, care vine des la Chişinău şi se interesează de ce se întâmplă aici, cu care m-am văzut în aceste zile. Dlui mi-a spus că a citit cu mare atenţie ceea ce am scris eu şi colegii mei la tema posibilei aderări a RM la NATO şi la tema unirii RM cu România, dar şi alte materiale şi declaraţii relevante apărute în presă, şi crede că aş fi unul dintre acei care l-ar putea ajuta să se dumirească.

Recunosc (şi i-am spus şi lui acest lucru) că despre posibilele scenarii pe care poate merge actuala guvernare, dar şi despre posibilităţile reale ca Moldova să adere la NATO sau să se (re)unească cu România am scris nu o dată. Uneori, am expus propriile puncte de vedere şi propriile concluzii, alteori – opinii auzite de la cei ce se pricep în ale politicii, care mi s-au părut interesante şi demne de a fi făcute publice. Dar niciodată nu am pus întrebarea aşa cum a formulat-o interlocutorul meu. Pentru a nu o da în bară cu un răspuns pripit, l-am întrebat de ce crede că numaidecât Vlad Plahotniuc va merge pe una din aceste două căi şi el mi-a răspuns că e o concluzie logică, urmărind cele ce se întâmplă, adăugând că mai degrabă ar dori să asculte alte puncte de vedere, să formuleze întrebări, decât să-şi dea cu părerea despre chestiuni atât de importante.

I-am spus sincer că nici nu ştiu ce să cred, pentru că niciodată nu am abordat astfel problema, dar că putem face împreună un exerciţiu de logică. Zis şi făcut. Prima concluzie la care am ajuns a fost că la, moment, actuala guvernare poate considera că are parteneri externi cât de cât de nădejde doar la Kiev, Bucureşti şi Washington. Prin urmare, dacă şi are în vedere careva plan ambiţios ce ar viza filiera externă, acesta într-adevăr poate ţinea doar de aderarea la NATO (Ucraina deja a ales această cale, NATO nu ascunde că ar avea interes să se extindă în această zonă a Europei, iar actuala guvernare poate lesne găsi voturile necesare pentru anularea principiului constituţional de neutralitate, în cazul în care acest lucru ar fi necesar) sau de unire cu România (la Bucureşti puterea este deţinută de partenerii politici ai actualei guvernări de la Chişinău şi, chiar dacă Chişinăul şi Bucureştiul oficial nu vorbesc despre unire, în caz de necesitate, ar putea lesne aduce această temă în discuţii, iar respectivele discuţii ar purta un caracter cât de cât real).

A doua concluzie a fost că măsurile destul de îndrăzneţe pe care le ia actuala guvernare de la Chişinău în raport cu Rusia şi chiar sfidarea deschisă a Uniunii Europene în ultima perioadă, vorbesc despre faptul că aceasta se simte cu spatele asigurat în plan extern şi că, probabil, are un plan de rezervă. Dacă nu ar fi fost aşa, actuala guvernare nu ar fi riscat astfel încât să poată fi strivită la un moment dat în menghina intereselor UE şi ale Rusiei, care, cel puţin în raport cu cei ce deţin puterea la Chişinău, par să coincidă (şi UE, şi Moscova, ar fi preferat să vadă la putere alte forţe decât cele ce conduc astăzi RM). Iar variante de rezervă iarăşi pot fi doar două: unirea cu România sau aderarea la NATO. În acest caz, actuala guvernare nu ar avea de ce să se teamă de o răzbunare ulterioară a Rusiei sau de careva acţiuni dure din partea UE.

A treia concluzie a fost că, după toate câte a făcut, actuala putere are nevoie de un minim set de garanţii că nimic rău nu i se va întâmpla ulterior, după plecarea de la putere. Acest set de garanţii poate fi asigurat numai pe una din cele două căi menţionate mai sus: aderarea la NATO sau unirea cu România. Şi, apropo, actuala guvernare de multe ori se comportă astfel de parcă ar fi sigură că după ea nimic nu va mai fi.

Desigur, am ajuns şi la alte concluzii care vorbesc în favoarea celor două scenarii menţionate mai sus, iar aceasta, pe mine personal m-a dus la gândul că întrebarea pe care mi-a adresat-o profesorul nu e chiar lipsită de sens. Mai ales că una din concluzii pare să fie o variantă de compromis între ambele căi – aderarea la NATO pe calea reunirii cu România, căci România deja e membră NATO.

Dumitru Spătaru

P.S.: O precizare importantă – acesta a fost doar un exerciţiu de logică în baza unei întrebări concrete. În rest, fiecare e în drept să decidă ce şanse reale de a fi implementate în practică au cele menţionate mai sus.

D.S.

Sondaj

  • Ce sancţiuni va aplica UE Moldovei după adoptarea sistemului electoral mixt?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online