Breaking news13 August 2017 09:00

TOP-5 cei mai bogaţi miniştri din Guvernul Filip

TRIBUNA a realizat un clasament convențional al cinci cei mai bogați miniștri din Guvernul Filip după veniturile pe care le-au obținut ei și familia lor atât în țară, cât și în străinătate pe parcursul anului 2016, în baza declarațiilor de avere făcute publice de Autoritatea Națională de Integritate.

1). Vladimir Cebotari, ministru al Justiției

Familia ministrului Cebotari a adunat, în anul 2016, venituri de peste 4 milioane lei. Astfel, din salariul de ministru, Vladimir Cebotari a adunat 192 256 lei şi din înstrăinarea cotei-părţi la SRL Neaos – 750 lei. El a înstrăinat şi un apartament, însă lipsește suma. La rândul său soția sa, a înstrăinat cota parte din SRL FlyOne – 4 000 000 lei.

De menționat că, familia Cebotari deține în proprietate 2 terenuri în intravilan, două case de locuit, un BMW 640 din 2012 și un VAZ-2121 din 1984, dar și mai multe bunuri a căror valoare depășește 15 și 20 salarii medii pe economie. La capitolul active financiare în țară și peste hotare, familia Cebotari indică 17 conturi. La fel, potrivit declarației, ei dețin cotă parte la SRL Vlaconic (95%), SRL C&V Asisitenta (50%) și SRL TChebo (550 acțiuni).

2). Octavian Armașu, ministru al Finanțelor

Familia ministrului Armașu a adunat, în anul 2016, venituri de peste 1 milion lei. El a fost salarizat nu doar la Guvern – 123 229 lei, ci şi la vechiul loc de muncă – Sudzucker Moldova S.A – 251 126 lei, la SC SBC-Proiect SRL – 36 242 lei. Venit a obţinut şi din arenda terenurilor agricole Agro-SZM SRL – 110 329 lei. La rândul său, soția sa, din salariul de reprezentant al Companiei Bayer SRL a obţinut 793 623 lei, iar de la BDO Audit&Consulting SRL – 6 618, 78 lei. Familia Armașu a avut venit și din depuneri la instituții financiare – 1,011 euro, 32 660 lei și 402$.

De menționat că, familia Armașu deține două terenuri aflate în circuit civil, 125 terenuri agricole și un teren în intravilan, trei apartamente, două vile, două garaje, un Ford Courier din 1999, dar și mai multe bunuri a căror valoare depășește 15 și 20 salarii medii pe economie. La capitolul active financiare în țară și peste hotare, familia Armașu indică 24 conturi. La fel, potrivit declarației, ei dețin cotă-parte la Franzeluța SA (800 acțiuni), Victoriabank SA (160 acțiuni), Banca de Economii SA (772 acțiuni), Agro SZM SRL (0,0005%) și Rustgal SRL  (50%).

3). Vasile Bâtca, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Familia ministrului Bîtcă a adunat, în anul 2016, venituri de peste 693 mii lei. Vasile Bâtcă a adunat din salariu de ministru 139 918 lei, dar și din indemnizație de boală – 9 849,22 lei. La rândul său, soția sa, din salariul la SC „Pabinis-Com” SRL a adunat 15 334 lei și din indemnizaţie CNAS – 21 314 lei. Familia Bâtcă a mai avut venit obținut din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile – 507 580 lei.

De menționat că, familia ministrului deține șapte terenuri, un apartament, o casă de locuit, un garaj, mai multe bunuri a căror valoare depășește 15 și 20 salarii medii pe economie. La fel, potrivit declarației, familia deține cotă-parte la SRL „AS Petrol-Unicer” (50%).

4). Octavian Calmâc, viceprim-ministru, ministru al Economiei și Infrastructurii

Familia vicepremierului Calmâc a adunat, în anul 2016, venituri de peste 493 mii lei. Astfel, din funcția de ministru, Octavian Calmîc a adunat 176 232 lei, de la ULIM – 1 394 lei, de la Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova – 8 036 lei. Totodată, familia Calmâc a avut venit obținut din depuneri la instituții financiare – 111 310 și venit obținut din activitatea de reprezentant al statului în societăți comerciale – 196 389 lei.

Familia Calmâc deține în proprietate o casă de locuit (părintească), două apartamente, un automobil Toyota RAV 4 din 2011, mai multe bunuri a căror valoare depășește 15 și 20 salarii medii pe economie. La capitolul active financiare în țară și peste hotare, familia Calmâc indică 11 conturi. La fel, potrivit declarației, familia deține cotă-parte SRL AI-Expert.

5). Stela Grigoraș, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Familia ministrei Grigoraș a adunat, în anul 2016, venituri de peste 483 mii lei. Stela Grigoraș a avut venit, în calitate de ministru, un venit de 122 692 lei, dar și venit în calitate de Președinte al ONG „Parteneriate pentru fiecare” – 81 758 lei. La rândul său, soțul său, fiind conf. univer. dr. UTM a obţinut un venit de 57 605 lei, ca membru al CA la SA „Mina Chișinău” – 2 325 lei, iar ca şi consultant și expert la ONG „Parteneriate pentru Dezvoltare” – 68 360 lei, dar și la ONG „Parteneriate pentru fiecare copil” – 150 418 lei.

Familia Grigoraș deține în proprietate un teren, două apartamente, un garaj, dar și mai multe bunuri a căror valoare depășește 15 și 20 salarii medii pe economie. La capitolul active financiare în țară și peste hotare, familia Grigoraș indică 16 conturi. La fel, potrivit declarației, familia deține cotă-parte la SRL „Parteneriate pentru Dezvoltare” (25%) și la SRL „Ștefan” (50%).

Sondaj

  • Ce sancţiuni va aplica UE Moldovei după adoptarea sistemului electoral mixt?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online