[ X ]
Important7 August 2017 14:00

(INTERVIU) Iurie Țap: Ignorarea opiniei Comisiei de la Veneția, dar în special a CE și UE, va afecta serios viitorul RM

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul liberal-democrat, Iurie Țap a vorbit despre sesiunea de primăvară-vară, cu ce se ocupă în prezent PLDM, pe cât de pregătit este PLDM pentru a participa la alegeri în baza sistemului electoral mixt, pe cât de posibile la modul practic sunt alegerile anticipate ale Primarului capitalei, dar și alte aspecte importante.

T.: Dl. Țap, recent s-a încheiat sesiunea de primăvară-vară. Cum ați caracteriza-o?

I.Ț.: Din punct de vedere al interesului public, sesiunea de primăvară 2017 a fost una, mai degrabă, pierdută. Or, ea a fost marcată de interesele majorității parlamentare privind pregătirea pentru alegerile din 2018.

În perioada februarie-aprilie, PD s-a jucat cu uninominalul, iar lunile mai-iulie, împreună cu PSRM, au promovat sistemul electoral mixt.

Cât despre reforme: acestea au fost în continuare mimate. Vorbind în permanență despre necesitatea reformelor, majoritatea parlamentară a făcut tot posibilul pentru a le trunchia sau tergiversa punerea în aplicare a legilor adoptate. În acest context am putea vorbi despre implementarea neadecvată a reformei APC. Astfel, chiar dacă Strategia aprobată de Guvern definește drept principiu de bază delimitarea elaborării politicilor de implementare a acestora și de funcțiile de supraveghere și control, în realitate, prin competențele alocate acestor entități, a fost păstrată vechea abordare.  Deci, reforme de dragul reformelor… Exemple, în acest sens am putea aduce foarte multe.

T.: La modul practic, cu ce se ocupă în prezent PLDM? Ce activități întreprindeți pentru a readuce partidul la succesul de altă dată?

I.Ț.: Pe parcursul lui 2017 s-a lucrat privind revigorarea organizațiilor primare și a celor teritoriale, au fost organizate forurile aleșilor locali la nivel teritorial și național, am discutat despre sinergia eforturilor aleșilor locali, deputaților, dar și organizațiilor de partid privind informarea cetățenilor despre starea de lucruri creată și poziția partidului în vederea schimbării acesteia.

T.: Parlamentul a adoptat sistemul electoral mixt, chiar dacă Comisia de la Veneţia şi UE, dar şi opoziţia au insistat că era inoportun. Care credeţi că vor fi urmările modificării sistemului electoral?

I.Ț.: Evident, ignorarea opiniei Comisiei de la Veneția, dar în special a CE și UE, va afecta serios viitorul Republicii Moldova. Partenerii de dezvoltare nu vor accepta abordările PD, ale liderului acestuia. Or, drepturile omului, calitatea democrației și statul de drept sunt obiectivele majore ale comunității europene, iar ceea ce se întâmplă la noi, nu are nimic comun cu acestea. Iată de ce, reacția partenerilor de dezvoltare nu va întârzia.

T.: Pe cât de pregătit este PLDM pentru a participa la alegeri în baza sistemului electoral mixt?

I.Ț.: Este prematur să vorbim despre participarea la alegerile parlamentare din 2018. Sistemul electoral mixt în varianta actuală (în parte votul majoritar în circumscripțiile uninominale) este unul care va avantaja PSRM, datorită votului geopolitic și, respectiv, PD, care a construit o veritabilă verticală ,,democratică”.

Întâmplător sau nu, dar toți cei 9 miniștri au fost delegați de PD, respectiv, în urma ,,reformelor”, în funcțiile-cheie vor ajunge oamenii ,,potriviți” (spre exemplu dl. Railean la ASP), majoritatea autorităților publice locale de nivelurile I și II sunt controlate de partidul de guvernământ. Sunt dependente, politic cele mai importante autorități ale statului – CSM, CSJ, PG, SIS, CNA, la sigur va fi și ANI. În aceste condiții, sistemul administrativ subordonat PD poate influența votul alegătorilor. Să nu uităm: conform sistemului majoritar de vot, în circumscripțiile uninominale poate câștiga deputatul care va acumula cel mai mare număr de voturi din primul tur!? Urmează să vedem cum vor evolua evenimentele și pe cât de democratic vor fi transpuse prevederile Codului electoral.

În condițiile date, PLDM va informa cetățenii privind riscurile noului sistem electoral, vom iniția și susține proteste în acest sens. După caz, vom chema cetățenii la nesupunere civică, respectiv vom propune acțiuni concrete, care vor fi în deplină concordanță cu legea, dar și în spiritul democrației.

Cât privește participarea partidului la alegeri, vom decide urmare a consultărilor cu partidele de opoziție.

T.: Dvs., personal, veţi candida la un mandat de deputat în cadrul unei circumscripţii uninominale?

I.Ț.: Am mai spus-o. Eu nu-mi doresc o carieră politică pentru viitor. Dar experiența acumulată (9 ani vicepreședinte al CER Florești, trei mandate de Primar de Florești, dar și mandatul de deputat (2009-2017), mi-ar permite să fac față lucrurilor. De altfel, activând în calitate de deputat, am avut o prestație bună, abordând problemele din perspectiva interesului public, al legalității, am optat pentru reforme sistemice și profunde. Decizia în acest sens o voi lua în funcţie de evoluția evenimentelor. Dar, cel mai important, consider de datoria mea să contribui la formarea unei puteri de stat responsabile, care va avea drept prioritate interesul public.

T.: În această sesiune a fost adoptată și reforma Guvernului. Ce părere aveţi despre noua structură a Guvernului? Credeți, că poate face față problemelor din RM?

I.Ț.: Reforma Guvernului, dar și administrației publice, bazată pe descentralizarea puterii, este un deziderat, dar și o prevedere constituțională. În acest sens, Guvernul a aprobat Strategia privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020. Spre regret, transpunerea acesteia a început neadecvat. Ceva mai sus am vorbit despre aceasta. Se pare că cei care se preocupă de problema dată nu au experiența necesară, dar și sunt constrânși de mofturile guvernanților. Nu există o coerență dintre obiectivele de guvernare și noua structură a Guvernului. De exemplu, politica de dezvoltare regională este instrumentul principal de depășire a disparităților dintre nivelul de dezvoltare a regiunilor și discrepanței în creștere dintre comunitățile rurale și urbane. În pofida faptului, că în ultimii 7 ani, la acest capitol s-a lucrat foarte prost, Guvernul vine cu propunerea de a comasa componenta ,,Dezvoltare Regională” cu ministerele Agriculturii și Mediului (pe lângă faptul reducerii esențiale a finanțării acestui domeniu important!) Lipsă de viziune! Apropo, în note informative din partea partenerilor de dezvoltare ai Moldovei, la acest capitol se propune abordarea integrată a descentralizării și dezvoltării regionale, crearea în acest sens a unei unități comune pentru coordonarea și implementarea reformelor de descentralizare și dezvoltare regională, dar și creșterea alocațiilor în Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Ceea ce face actuala guvernare este diametral opus! E regretabil, dar în aceste condiții starea de lucruri nu se va schimba în bine.

Dar crearea Agenției Servicii Publice?! Această entitate, fiind o instituție publică (ca formă de organizare) trebuie să presteze servicii administrative?! Iertare, dar e adevărată incompetență.

Apropo, de ce Guvernul n-a urmat Planul de acțiuni, care prevedea adoptarea Legii privind serviciile publice, metodologiei privind reingineria proceselor operaționale de prestare a serviciilor publice și a codului de procedură administrativă, ceea ce ar fi aranjat bine lucrurile?! De fapt, s-a pus carul înaintea boilor!

O explicație ar fi construirea verticalei puterii către alegerile parlamentare din anul 2018, în care, în condițiile sistemului mixt, trebuie să-și spună cuvântul. Deci, prevalează interesul puterii și nu cel public.

T.: Cum calificaţi situaţia actuală din Chişinău, atât din punct de vedere politic, cât şi economic, social, administrativ?

I.Ț.: Spre regret, starea proastă, atestată în Chișinău pe parcursul ultimilor ani, ia proporții de amploare. Jocurile politice ale PD, PSRM pot doar agrava situația.

Apropo, dacă e să revenim la problema sistemului electoral, tocmai aici era cazul să se intervină. Or, experiența celor 26 de ani ne demonstrează că implicarea politicului în administrarea colectivităților locale este una dăunătoare. Și în cazul Chișinăului alegerile consilierilor municipali în condițiile circumscripțiilor electorale ar fi o soluție. Pe de altă parte, modificarea Legii privind statutul mun. Chișinău a fost făcută fără a ține cont de teoria dreptului administrativ, a științei administrației, Cartei Europene a Autonomiei Locale, au prevalat interesele de partid.

T.: În general, pe cât de necesare, dar şi pe cât de posibile la modul practic sunt alegerile anticipate ale Primarului capitalei?

I.Ț.: Orice colectivitate are nevoie de o bună administrare. Chiar și în condițiile cadrului legal imperfect, un management eficient ar schimba starea de lucruri. O spun și ca fost primar, care, în perioada a două mandate, au conlucrat cu o componență a consiliului orașului, în care 2/3 o alcătuiau comuniștii, care de altfel încercau pe toate căile să destabilizeze situația.

A fost foarte greu, dar am reușit. Pe parcursul mandatelor de primar, orașul Florești a fost printre fruntași, atât la amenajare, cât și la dezvoltare.

În acest context, pentru a mișca carul din loc, trebuie să vină o persoană responsabilă, care să posede experiența necesară și care va promova interesul public. Acest lucru poate fi realizat doar în cadrul eventualelor alegeri anticipate. Pe cât sunt de posibile? Mai degrabă că aceasta nu se va întâmpla.

T.: Care vor fi priorităţile PLDM în noua sesiune parlamentară?

I.Ț.: Prioritățile, la concret, vor fi stabilite în cadrul ședinței comune a Biroului Permanent și fracțiunii la începutul lunii septembrie. La modul general, fracțiunea va opta pentru implementarea adecvată a reformelor necesare, în vederea consolidării luptei cu corupția și asigurării creșterii economice întru îmbunătățirea vieții cetățenilor.

T.: Conducerea PLDM îl mai vizitează pe fostul lider al PLDM, Vlad Filat? Dlui mai este membru de partid?

I.Ț.: Este o problemă personală a fiecăruia dintre noi. Eu nu l-am vizitat pe fostul Președinte Vlad Filat niciodată.

Cât privește calitatea de membru de partid, Dumnealui a depus cerere privind calitatea de Președinte al partidului, în acest sens păstrându-și calitatea de membru de partid. Alta este faptul că, în perioada detenției, Dlui nu-și poate realiza acest drept conform Statutului PLDM.

T.: Ce pronostic aţi putea da privind evoluţia din continuare a situaţiei din RM? 

I.Ț.: Rămân optimist!

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online