Editorial17 Iulie 2017 07:00

Şapte scenarii pentru Primăria capitalei

Situaţia legată de Primăria capitalei, după plasarea în arest la domiciliu a Primarului Dorin Chirtoacă, rămâne incertă, iar aceasta dă motive pentru a analiza diverse scenarii privind evoluţia lucrurilor în continuare. La aceste posibile scenarii mă voi referi în rândurile de mai jos.

Scenariul 1. Dorin Chirtoacă demisionează. În acest caz, se vor organiza alegeri anticipate ale Primarului capitalei, care, cel mai probabil, vor fi câştigate fie de reprezentantul Partidului Socialiştilor (acest partid este cel mai influent la moment), fie de un eventual candidat comun al forţelor de centru-dreapta (dacă, desigur, acestea vor ajunge la o înţelegere şi vor desemna un astfel de candidat).

Scenariul 2. Dorin Chirtoacă insistă şi reuşeşte printr-o minune să promoveze în funcţie doi noi viceprimari (la moment, se vorbeşte încă despre candidaturile lui Mihai Moldovanu şi Valeriu Munteanu, dar nu e exclus să apară şi alte candidaturi pe parcurs). În acest caz, liberalii, prin desemnarea unuia din cei doi viceprimari noi ca şi interimar, reuşesc să-şi întoarcă controlul asupra Primăriei capitalei, lucru important atât prin prisma viitoarelor alegeri locale în capitală, cât şi prin prisma viitoarelor alegeri parlamentare.

Scenariul 3. Situaţia rămâne neschimbată şi interimatul funcţiei de Primar este exercitat în continuare de Nistor Grozavu. Aceasta variantă e cea mai convenabilă pentru actuala guvernare, care va putea controla din umbră activitatea Primăriei, ţinându-i departe de procesul decizional real pe socialişti şi liberali.

Scenariul 4. Guvernarea reuşeşte să-şi promoveze în funcţie de viceprimar un reprezentant al său (un nume destul de cunoscut în politica moldovenească este vehiculat intens în acest sens în ultima perioadă), iar ulterior acesta devine Primar interimar. Astfel, exercitând interimatul, acesta îşi creează o platformă excelentă pentru următoarele alegeri locale din Chişinău la care va candida la funcţia de Primar.

Scenariul 5. Nistor Grozavu este retras sau se va retrage din joc şi, în situaţia în care nu vor mai fi alţi viceprimari, Consiliul Municipal va numi un Primar interimar (cel mai probabil, din rândurile consilierilor). Se pare că acest scenariu cel mai mult i-ar avantaja pe socialişti, care ar avea cele mai mari şanse de a-şi promova reprezentantul în funcţia respectivă, lucru extrem de important prin prisma viitoarelor scrutine.

Scenariul 6. Dorin Chirtoacă este condamnat, instanţa înlăturându-l din funcţia de Primar. În acest caz se revine la scenariul care prevede organizarea de alegeri anticipate ale Primarului capitalei, iar favoriţi vor fi candidatul socialiştilor şi un potenţial candidat comun al dreptei pro-europene. Dacă însă între timp guvernarea va reuşi să-şi promoveze propriul reprezentant în postura de Primar interimar (scenariul 4), şi acesta va fi un concurent serios în respectivul scrutin.

Scenariul 7. Dorin Chirtoacă este achitat şi revine la exercitarea plenară a atribuţiilor sale de Primar. Este un scenariu prea puţin posibil, dar, cel puţin din punct de vedere teoretic, trebuie luat în calciul. Dacă acest lucru se va întâmpla, Dorin Chirtoacă va avea nu doar şanse reale la un nou mandat, dar şi va putea relansa PL, care acum e la un nivel extrem de scăzut în preferinţele alegătorilor.

Care din aceste scenarii va fi implementat, vom vedea în perioada următoare. Poate chiar în decurs de câteva luni. Până atunci, putem face doar calcule, analize şi pronosticuri pur teoretice.

Igor Volniţchi

Sondaj

  • Cine ar fi avantajat de eventualele alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online