[ X ]
Important9 Iulie 2017 13:00

Omul Săptămânii - Sergiu Puşcuţa, şeful Serviciului Fiscal de Stat

În această săptămână, Serviciul Fiscal de Stat a făcut publice datele privind veniturile acumulate în prima jumătate a anului curent, iar acestea au scos în evidenţă rolul important jucat de Sergiu Puşcuţa şi echipa a în asigurarea unei administrări fiscale eficiente.

Astfel, veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în prima jumătate a anului 2017 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2016, cu 17%. În perioada menționată au fost înregistrate încasări în sumă de 15,55 miliarde lei. În raport cu perioada similară a anului precedent, se înregistrează o creștere cu 2,25 miliarde lei. Comparativ cu sarcina stabilită (14,83 miliarde lei), se atestă o depășire cu 721,5 milioane lei sau cu 4,9%.

La Bugetul de stat, pe parcursul celor 6 luni ale anului curent au fost încasate 6,93 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,25 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, sau o creștere de 22,2%. Comparativ cu sarcina stabilită (6,42 miliarde lei) au fost acumulate cu 505,5 milioane lei mai mult sau + 7,9%.

La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 1,66 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 38,2 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 2,3%. În comparație cu sarcina stabilită (1,64 miliarde lei) au fost acumulate venituri cu 22,2 milioane lei mai mult sau cu 1,4%.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 5,30 miliarde lei, ceea ce constituie cu 780 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 17,2%. Comparativ cu sarcina stabilită (5,13 miliarde lei) au fost acumulate venituri cu o depășire de 3,3% sau 169,5 milioane lei.

La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 1,64 miliarde lei, cifră ce constituie cu 171,8 milioane lei mai mult în comparație cu 6 luni ale anului trecut (+ 11,6%). Față de sarcina stabilită (1,62 miliarde lei) au fost acumulate venituri cu 24,3 milioane lei mai mult, sau cu 1,5%.

TRIBUNA precizează: Sergiu Pușcuța s-a născut pe data de 4 septembrie, 1972 în orașul Lipcani, raionul Briceni. În anul 1994, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea management, specializarea manager-economist. Apoi a urmat Academia de Administrare Publică de le lângă Guvernul Republicii Moldova, Facultatea relații internaționale, specializarea referent în relații internaționale, pe care a absolvit-o în anul 1998.  În 1995-1998 a îndeplinit funcția de economist-coordonator, consultant în Direcția generală politică fiscală a Ministerului Finanțelor. În anul 1999 devine șef de secție în Direcția impozite și taxe locale a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, apoi, în 2001, devine șef-adjunct. În anul 2005 devine șef al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, iar în 2008 – șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Tot în anul 2008 devine director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, apoi în anul 2009 Consilier al Președintelui Republicii Moldova în problemele financiare. Până la revenirea în funcţia de şef al IFPS (la începutul lui 2016), a fost Director general al  S.A. „JLC”.

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online