[ X ]
Important4 Iulie 2017 06:30

DECLARAŢIE: Al doilea şi al treilea mandat a lui Dorin Chirtoacă nu trebuiau să fie

Victor Stepaniuc, Președintele Partidului Popular Socialist din Moldova (PPSM), afirmă că nu e pregătit pentru funcția de Primar al mun. Chișinău, „pentru că unele lucruri s-ar putea să nu le facă profesionist”.

Contactat de www.oficial.md pentru a afla dacă ar candida la funcția de Primar, în cazul unor eventuale alegeri locale anticipate în municipiul Chișinău, Victor Stepaniuc a declarat că nu are pregătirea necesară pentru această calitate.

„Nu cred că sunt pregătit, la ziua de astăzi, să fiu Primar al Chișinăului, fiindcă am o viziune obiectivă asupra realității. Sunt lucruri pe care eu le pot face în calitate de profesionist, dar sunt lucruri la care mă gândesc că nu le voi face reușit”, a subliniat liderul PPSM.

Totodată, politicianul s-a referit la activitatea conducerii actuale a Primăriei. „Consider că, alegerea lui Dorin Chirtoacă a fost o eroare mare, el nici cât mine nu știe a conduce un oraș. În această funcție trebuie să fie un manager, care a lucrat foarte mult timp în funcții-cheie în administrația publică locală și centrală, care a condus în viața lui măcar un colectiv de 30-50 de oameni, trebuie să fie o personalitate care cunoaște economia, domeniul social și are măcar elementare cunoștințe despre cultură și arhitectură”, a precizat Victor Stepaniuc.

Președintele PPSM s-a referit și la „abaterile pe care le-au comis locuitorii capitalei la precedentele alegeri locale”.

„Tinerii aceștia, de 25-30 de ani, cum a fost și cazul lui Chirtoacă, reprezintă o eroare, dar greşeala respectivă nu a făcut-o el, ci – partidul, care nu s-a gândit la consecințe. Rezultatele negative ale lui Chirtoacă s-au văzut chiar după primul mandat și nu trebuia să fie și cel de-al doilea și al treilea mandat. Aceasta este eroarea noastră, a alegătorilor și nu e vorba de altceva”, a conchis Stepaniuc.

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online