[ X ]
Exclusiv1 Iulie 2017 07:00

O nouă fuziune pe arena politică din Moldova? E vorba şi de Partidul Socialiştilor!

Președintele Partidului Popular Socialist din Moldova (PPSM), Victor Stepaniuc, a vorbit despre o posibilă fuziune cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Contactat de TRIBUNA pentru a afla mai multe detalii cu privire la posibila fuziune a PPSM cu PSRM, Victor Stepaniuc a declarat că „mișcarea socialistă în Moldova trebuie consolidată”.

„În cadrul partidului sunt oameni care consideră că mișcarea socialistă în Moldova trebuie consolidată. Aici, problema fuziunii nu se exclude, dar astăzi încă nu putem vorbi despre acest lucru. Programele noastre, într-adevăr, sunt, în mare parte, asemănătoare, dar, trebuie să recunosc că, sunt și anumite deosebiri. Astfel, diferențele respective merită să fie discutate cu conducerea partidului”, a menționat liderul PPSM.

Totodată, el a precizat când va avea loc Congresul pentru a decide probabilitatea fuzionării celor două partide.

„Chestiunea aceasta urmează să o decidem la Congres, pe care noi încercăm să-l organizăm în această toamnă”, a spus Victor Stepaniuc.

Mihaela Conovali 

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online