Breaking news19 Iunie 2017 14:05

Vladimir Voronin: Guvernarea nu va lua în calcul recomandările Comisiei de la Veneția și acest lucru este unul grav

Mai mulți reprezentanți ai societății civile și politicieni au participat la o masă rotundă cu tema „Sistemul electoral al R. Moldova: ieri, azi, mâine”.

După cum comunică TRIBUNA, participanții la masa rotundă s-au arătat sceptici față de proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral în conformitate cu avizul Comisiei de la Veneția.

Președintele Partidului Comuniștilor din R. Moldova, Vladimir Voronin, a menționat că guvernarea nu va lua în calcul recomandările Comisiei și acest lucru este unul grav. „În pofida tuturor acțiunilor de manipulare a celor două formațiuni, Comisia de la Veneția a putut să reziste în fața acestora. Aduc aminte că, în 2004, când comuniștii aveau majoritate parlamentară, s-a votat proiectul de lege prin care statul este obligat să implementeze recomandările structurilor internaționale în termen de 3 luni și să fie prezentate. Recomandările venite de la Comisia de la Veneția trebuie să fie implementate. Consider că, dacă ai devenit membru în structurile europene, ai și unele responsabilități. Comisia a apreciat „critic” proiectul cu votul mixt. Democrații și socialiștii știu că, dacă nu vor trece la acest sistem, își vor pierde puterea de guvernare. Această reformă nu va face decât să ridice nivelul corupției, mai ales a coruperii deputaților”, a spus liderul PCRM.

Vicepreședintele Partidului Nostru, Dumitru Ciubașenco, a menționat că, Comisia a înțeles cine și ce alianță a făcut în Moldova. „Noi avem aceeași durere toți – actuala guvernare. Se vede clar tandemul dintre Plahotniuc și Dodon. Comisia a înțeles acest lucru. Dacă vor să fie redusă corupția, trebuie să responsabilizeze guvernarea, dar ei se joacă cu proiectele. Nu este clar de ce mixtul socialiștilor este pe larg promovat de către democrați”, a spus Ciubașenco.

Expertul economic Sergiu Tofilat a menționat care sunt beneficiile actualului sistem. „În sistemul actual, dacă partidul este ales de mai mult de jumătate de populație el poate avea 20 mandate în Parlament, cu sistemul mixt, el poate avea 2, 3 și 40 chiar. Actualul sistem electoral trebuie de revăzut – cum se finanțează campania electorală, cum influențează mass-media publicul, implicarea bisericii, etc.. Parlamentul în loc să rezolve aceste lacune, încearcă să schimbe sistemul. Plus, majoritatea prevederilor din proiect sunt neclare și Comisia a observat acest lucru. Sunt câteva opțiuni prin care putem stopa acest proiect: să se formeze un grup de experți în domeniu. Vom protesta asupra proiectului la Curtea Constituțională, vom face referendum sau nu vom participa la aceste alegeri, dacă sistemul electoral va fi modificat, dar acest lucru trebuie să decidă grupul de experți”, a spus Tofilat.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce sancţiuni va aplica UE Moldovei după adoptarea sistemului electoral mixt?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online