[ X ]
Breaking news17 Iunie 2017 12:17

PAS cere guvernării să ia în considerare avizul Comisiei de la Veneția

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită guvernării să ia în cosiderare avizul Comisiei de la Veneția și să renunțe la ideea de modificare a sistemului electoral.

După cum comunică TRIBUNA, potrivit membrilor PAS, Comisia de la Veneția a emis un aviz pe marginea acestui proiect și el este unul negativ, iar dacă guvernarea nu va accepta acest lucru, țara va avea de suferit atât pe interior, cât și exterior.

Președintele partidului, Maia Sandu, a declarat că și Comisia de la Veneția este îngrijorată de modul cum se vor forma circumscripțiile.

„Comisia a apreciat critic proiectul de lege. Toată manipularea cu milioane de oameni care susțin că vor schimbarea sistemului nu a fost convingătoare pentru Comisie. Comunicatul emis spune clar că așa zișii deputați independenți vor ajunge vulnerabili în fața unor oameni de afaceri. Proiectul promovat de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor nu respectă standardele și principiile internaționale”, a spus Maia Sandu.

Juristul Sergiu Litvinenco a spus că recomandările tehnico-juridice ale Comisiei vizează în special criteriile de formare a circumscripțiilor pe teritoriul țării, a Diasporei și regiunii Transnistrene.

„Comisia s-a mai expus pe marginea proiectului sistemului mixt în 2013. Guvernarea ar fi putut să ia în considerare acest aviz pentru a îmbunătăți noul proiect”, a spus el.

Totodată, președinta organizației de femei al PAS, Marcela Adam, a reiterat că își fac griji în privința discriminării femeilor în acest proiect, care va reduce substanțial influența acestora.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce evenimente politice credeţi că vor marca toamna anului 2017?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online