[ X ]
Important16 Iunie 2017 06:30

Mesaj enigmatic al unui lider de partid: În perioada următoare vor urma şi alte fuziuni, iar până la finele anului...

Anatol Șalaru, ales recent în calitate de președintele al Partidului unionist Dreapta, ce va fi redenumit în Partidul Unității Naționale, a explicat, într-un interviu pentru www.oficial.md, de ce a mers pe formula fuzionării și nu a constituit un partid de la zero.

„Nu am renunţat la ideea de a constitui un nou partid politic. Unificarea cu partidul Dreapta este mai mult decât schimbarea denumirii, iar în perioada următoare vor urma şi alte fuziuni. După cum am mai precizat, Partidul Unităţii Naţionale a avut şi are la bază unificarea tuturor formaţiunilor unioniste într-o singură formaţiune. Am ales această formula juridică pentru a evita pe de o parte, birocraţia inerentă unor fuziuni, iar pe de altă parte, pentru a accelera procesul de coagulare a forţelor pro-europene şi pro-unioniste”, a declarat politicianul.

Șalaru a mai spus că, datorită evoluţiilor din politica internă, este absolut necesar să se încheie procesul de unificare până la sfârşitul acestui an. „Astfel încât în anul 2018 să ne putem concentra pe pregătirea pentru alegerile parlamentare”, a adăugat liderul formațiunii.

Varianta integrală a interviului – pe www.oficial.md.

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online