[ X ]
Editorial16 Iunie 2017 07:00

Cu „mortul” prin Europa

Odată, un bun prieten mi-a povestit un caz ce a avut loc la ei în sat şi care m-a marcat profund. Era vorba despre un bătrân, care a trăit o viaţă lungă, bucurându-se de respectul consătenilor săi, iar când i-a fost dat să moară, nici unul din cei şapte copii ai săi nu a dorit să-şi deschidă porţile pentru a primi mortul, a face rânduiala conform tradiţiei creştine şi a da pământului ce e a pământului şi lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu.

Bătrânul fusese adus de la morgă din centrul raional (murise în spitalul raional) şi, chiar dacă cât a fost în viaţă se împăca bine cu cei şapte copii ai săi, aceştia vizitându-l periodic şi la spital, nici unul nu a dorit să-l primească pe decedat în casa sa, de unde să pornească ulterior pe ultimul drum. Vorba era că, copiii bătrânului erau certaţi între ei şi se urau atât de mult încât nici unul nu vroia „să facă lucrul celuilalt” (cum îşi închipuiau ei că va fi dacă vor înmormânta bătrânul). După ce l-au purtat un timp prin sat cu maşina ce l-a adus de la morgă, umblând pe la casele copiilor lui, câţiva săteni au decis să-l ducă în sărăcăcioasa căsuţă în care acesta trăise întreaga lui viaţă şi, punând mână de la mână, l-au petrecut pe ultimul drum. Apropo, nici unul dintre copiii bătrânului nu a venit la înmormântare.

Povestindu-mi acest caz, prietenul meu a folosit în repetate rânduri expresia „umblau cu mortul prin sat, de la casă la casă”. Nu se ştie de ce, dar această expresie mi s-a întipărit în minte, deseori amintindu-mi de ea. Mi-am amintit-o şi în aceste zile, văzând eforturile disperate depuse de unii de a-l resuscita politic pe Iurie Leancă. Nu am nimic cu fostul Premier, dincolo de faptul că îl asociez cu o mare dezamăgire trăită de sute de mii de cetăţeni, care sincer au crezut în el, în capacitatea lui de a ne duce spre Europa, spre un trai mai bun. Prea târziu am înţeles şi eu, şi alţii ca mine că Iurie Leacă nici pe departe nu e politicianul ce părea să fie, că lenea sa devenită proverbială în politica moldovenească e cel mai mic neajuns pe care-l are, că e plin de păcate (şi nu numai de ordin politic) şi că a fost poate cea mai mare bulă de săpun ce s-a spart vreodată pe malurile Bâcului. Repet: nu am nimic cu acest om şi, probabil, niciodată nu aş fi scris aceste rânduri dacă, după toate câte le-a făcut, ar fi avut bunul simţ şi s-ar fi retras din politică, din viaţa publică. Dar ceea la ce asistăm în ultimul timp depăşeşte orice imaginaţie, orice închipuire despre ce ar trebui să însemne în politica moldovenească bunul simţ.

Având un rol anume în ceea ce se numeşte furtul miliardului din sistemul bancar, „dezgolit” urât în alegerile prezidenţiale, dar şi după acestea (când s-a văzut care e esenţa politicii lui şi scopul real pe care-l are în politica moldovenească), prins cu minciuna atunci când a încercat să folosească denumirea unei prestigioase instituţii internaţionale pentru a-şi drege imaginea, deconspirat la capitolul averi etc., acest om are tupeul să apară în faţa foştilor săi parteneri europeni (care l-au respins acum câteva luni), iar după ce-şi face câteva poze cu ei, încearcă să le tulbure din nou minţile moldovenilor povestindu-le cât de european este el şi sugerându-le că are prieteni importanţi în Europa.

Urmărindu-l în recenta sa vizită la Bruxelles, dar şi cum a încercat să o prezinte după, fără să vreau mi-am amintit din nou despre cazul bătrânului, relatat mai sus. Iar gândul ce mi-a venit este că cineva-l poartă pe Iurie Leancă prin Europa aşa cum era purtat acel bătrân decedat pe la casele copiilor săi. După cum nu i s-a deschis răposatului  nici o poartă, aşa nu i se va deschide nici lui Leancă. Da, în virtutea funcţiei cu care a fost fericit recent (cea de vicespeaker), va fi acceptat la unele întrevederi, însă nimic mai mult de atât. Să nu-şi facă iluzii nici Iurie Leancă şi nici cei care au demarat acest proces pe care eu îl numesc convenţional „cu „mortul” prin Europa” (mort – în sens politic, desigur).

Eu înţeleg că un politician adevărat trebuie să lupte până la capăt, agăţându-se de fiecare pai, dar Iurie Leancă nu este şi nici nu a fost vre-odată politician adevărat, iar ceea ce se doreşte o luptă a sa, dintr-o parte arată a disperare, a umilinţă, a batjocură. De aceea, dacă mai are măcar un pic de demnitate, Iurie Leancă trebuie să se retragă şi să nu mai încerce să tulbure apele politicii moldoveneşti. Căci, după cum bine se ştie, „morţii” nu au cum să facă politică – ei pot doar să plutească pe apele politice şi să hrănească cu rămăşiţele lor rechinii sau alt fel de peşti. Cam atât.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online