Exclusiv15 Iunie 2017 17:00

PUN a depus actele la Ministerul Justiţiei şi anunţă un nou Congres

În week-end-ul trecut, Partidul Dreapta și-a desfășurat congresul extraordinar în cadrul căruia a fuzionat cu grupul de inițiativă privind constituirea Partidului Unității Naționale (PUN), și-a schimbat denumirea în PUN, au fost operate modificări la statut, dar și a fost schimbată conducerea.

Contactată de TRIBUNA, prim-vicepreședinta PUN, Ana Guțu a declarat că, PUN deja a depus setul de acte necesare la Ministerul Justiției (MJ), pentru a fi operate modificările care au fost adoptate la Congres.

„Formațiunea are la dispoziție 30 zile, conform legi cu privire la petiționare, pentru a primi un răspuns din partea MJ. Acum, noi am schimbat denumirea partidului și MJ trebuie să ne dea undă verde pentru această modificare: logo, sigla, culoare tot. A rămas logo-ul PUN, ceea ce au propus ei, adică culoare bordo închis și cu litere albe pe fundalul culorii bordo. La nivel de organe de conducere am introdus funcția de Președinte de onoare și președinte executiv, a dispărut funcția de secretar general și a apărut funcția de prim-vicepreședinte, care nu era. Iată acestea sunt modificările esențiale”, a precizat ea.

Cât privește organizațiile teritoriale, Ana Guțu a declarat că cele ale ex-Partidului Dreapta și a grupului de inițiativă PUN vor fuziona. „Acum ele vor fuziona în teritoriu. Vor organiza din nou adunări la nivel de teritorii și vor alege președinții în funcție de competiție. Cine e mai bun, acela și va fi ales. Nu cred că va fi o problemă din acest punct de vedere”, a adăugat politiciana.

În context, Ana Guțu a precizat că, denumirea Partidul Dreapta, dar și logoul au rămas libere. „Denumirea rămâne în istorie, ne-am creat cu numele Dreapta, dar am făcut rebranding în PUN. E liber, dacă cineva va dorii să fondeze alt partid cu aceeaşi denumire poate să o facă, dar nu cred că va îndrăzni”, a mai spus Guțu.

Cât despre planurile pe termen scurt, Ana Guțu a precizat că va mai avea loc un Congres, însă a evitat să dea careva detalii la acest subiect.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce sancţiuni va aplica UE Moldovei după adoptarea sistemului electoral mixt?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online