[ X ]
Breaking news15 Iunie 2017 10:35

Președintele RM: Noi ne mândrim că avem așa un pământean, apreciat la nivel mondial

Președintele Republicii Moldova, împreună cu consilierii săi, a depus, în această dimineață, flori la bustul marelui poet Mihai Eminescu, pentru a-i aduce un omagiu, cu prilejul celor 128 de ani de la trecerea în neființă.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că „fiecare popor are anumite personalități cu care se poate mândri, indiferent de timpul care a trecut de la nașterea sau de la decesul acesteia”.

„Noi, poporul moldav, ne mândrim cu Mihai Eminescu, geniul literaturii noastre. Marele poet s-a născut pe pământ moldovenesc, la Botoșani, în 1850, și la vârsta de 39 de ani s-a stins din viață. Cred că fiecare cetățean al Republicii Moldova îl cunoaște pe Eminescu și opera sa, care este actuală până în prezent. Noi ne mândrim că avem așa un pământean, apreciat la nivel mondial”, a precizat Dodon.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online