[ X ]
Exclusiv20 Mai 2017 06:00

(ACUM UN AN) Alexandru Cimbriciuc a părăsit PLDM

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 20 mai 2016.

Solicitarea PPEM

Fracţiunea Partidului Popular European din Moldova (PPEM) din cadrul Consiliului Municipal Chişinău (CEC) a cerut reexaminarea unui proiect, adoptat de consilieri cu o zi mai înainte, privind privatizarea unui teren din parcul „Valea Morilor”. Anunţul a fost făcut de preşedintele fracţiunii PPEM, Oazu Nantoi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Anunţul PSRM privind Festivalul Familiei

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, împreună cu cîteva organizații non-guvernamentale, au anunţat despre intenţia de a organiza, pe data de 22 mai, Festivalul Familiei. Despre aceasta a anunțat liderul „Gărzii Tinere”,  Victor Poleacov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conferinţa consilierilor socialişti

Consilierii municipali din fracţiunea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) au susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia au anunţat că vor ataca în instanţa de judecată mai multe decizii adoptate de Consiliul Municipal Chişinău. Ei şi-au întitulat conferinţa: „Cadou pentru Dorin Chirtoacă”, dat fiind faptul că Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă se căsătorea în acea zi.

Mesajul lui Vlad Filat

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, ex-Prim-ministru al RM, fiind în arest preventiv, a postat un nou mesaj pe pagina sa de facebook, în care a acuzat autorităţile de îngrădirea drepturilor sale, de organizarea unui proces politic şi a cerut ca acesta să fie public.

Expertiza CAPC în cazul proiectului Legii cu privire la Serviciul Vamal

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului Legii cu privire la Serviciul Vamal şi a prezentat rezultatele în cadrul unei conferinţe de presă. CAPC a stabilit că acest proiect promova direct interesele colaboratorilor vamali şi a venit cu un şir de recomandări de remediere a situaţiei.

Întrevederea liderilor PSRM cu Ambasadorul SUA

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, împreună cu Preşedintele fracţiunii PSRM în Parlamentul RM, Zinaida Greceanîi, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, James D. Pettit. În cadrul discuţiei, părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia social-politică şi economică din ţară.

Alexandru Cimbriciuc a părăsit PLDM

Ex-deputatul liberal-democrat, Alexandru Cimbriciuc,  viceministru al Apărării, a anunțat că se retrage din rîndurile Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare. Alexandru Cimbriciuc a scris că îşi va dedica toată energia şi puterea domeniului său de activitate.

Decorarea lui Vladimir Vitiuc

În cadrul celei de-a 44-a reuniune a AIP CSI, Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI) – Ordinul „Содружество” (Comunitate).

Întrevederea Premierului Filip cu Dimitri Gvindadze

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu noul șef al Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) din Republica Moldova, Dimitri Gvindadze. Oficialii au discutat despre rezultatele cooperării cu echipa locală a BERD, programele investiţionale derulate în sectorul energetic, al mediului de afaceri, al infrastructurii drumurilor, sistemelor de apeducte și canalizare, precum și despre  perspectiva inițierii unor proiecte noi.

Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online