[ X ]
Important9 Mai 2017 17:00

(INTERVIU) Tatiana Ceban: „Ion este bărbatul care își atinge scopurile”

TRIBUNA continuă proiectul în cadrul căruia publicăm interviuri cu soții de politicieni. De data aceasta vă propunem un interviu cu Tatiana Ceban, soția purtătorului de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova, Ion Ceban, lider al fracțiunii socialiștilor în CMC. Ea ne-a vorbit despre modul în care s-au cunoscut cu soțul, ce înseamnă familia pentru Ion Ceban, cât de des acesta se consultă cu soția atunci când trebuie să ia decizii politice etc.

T.: Cum v-ați cunoscut cu soțul Dvs.?

T.C.: Ne-am cunoscut într-un local, grație unui prieten comun. Ion a fost invitat la masa noastră. Mi-a dăruit un buchețel de flori, procurat de la un băiat care a intrat să le vândă în local, iar când am ajuns acasă el deja aflase numărul meu de telefon și m-a sunat să-mi ureze „noapte bună“. Printre altele mi-a spus că ar vrea să devin soția lui, dar eu am considerat că e prea încrezut în sine, chiar un pic arogant și nu am acordat mare atenție atunci acestei declarații. Acum trebuie să recunosc că Ion este bărbatul care își atinge scopurile.

18302201_10154974110813859_1652845647_n

T. Cum ați reacționat când soțul Dvs. a decis prima dată să se implice în politică?

T. C.: Când ne-am cunoscut, Ion era deja implicat în politică. Activa în cadrul Guvernului Republicii Moldova, iar în scurt timp a devenit viceministru. Nu cred că a contat vreodată pentru relația noastră domeniul său de activitate.

În viziunea mea, fiecare își alege domeniul astfel încât să se simtă omul potrivit la locul potrivit. Atâta timp cât Ion își iubește profesia, eu îi voi acorda toată susținerea.

T.: Ce loc ocupă în viața lui Ion Ceban familia? Este dispus soțul Dvs. să lase treburile de stat în favoarea familiei?

T. C.: Cu siguranță familia este pe primul loc. Indiferent de cât de ocupat și solicitat este la serviciu, cât de importante sunt proiectele în care se implică, familia este punctul de referință pentru el și o sursă continuă de energie și entuziasm. Desigur, încerc să fiu tolerantă față de regimul său de lucru, care adesea este exagerat, dar adevărul este că în cele mai importante momente el a fost alături. Eu sunt ferm convinsă că în orice situație care ar solicita prezența sau participarea sa, Ion va face tot posibilul să fie lângă noi și acest sentiment de încredere mă face să îl iubesc și mai mult.

18302103_10154974112073859_864222614_n

T.: Ce calități pe care le avea atunci când l-ați cunoscut le-a păstrat și până în prezent?

T. C.: Toate. A rămas la fel de sincer în tot ceea ce face, la fel de vertical în viziunile sale, la fel de gingaș, iubitor și înțelegător în relațiile cu cei dragi. Uneori e la fel de nebunatic și ștrengar, alteori un pic mai serios și grav, dar e același Ion de acum 10 ani.

T.: Ion Ceban se consultă de fiecare dată cu Dvs. atunci când trebuie să ia o decizie importantă? Mă refer aici la treburile de stat.

T. C.: Ion tratează angajamentele și atribuțiile sale de serviciu cu foarte multă rigurozitate, astfel că atunci când este cazul, este foarte discret în privința deciziilor pe care urmează să le ia. Uneori are nevoie să vorbească pentru a-și aranja gândurile. E un monolog, la care eu doar intervin cu o întrebare mai provocatoare, care îl ajută să sistematizeze lucrurile, argumentele și să ia decizia. Adesea decizia nu o vociferează, doar spune că a înțeles ce are de făcut.

T.: L-ați susținut în decizia sa de a ajunge purtătorul de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon? A fost pentru ambii o decizie ușoară?

T. C.: Eu îl susțin în tot ceea ce face și acest lucru este, de fapt, reciproc. Atunci când se întâmplă să avem opinii divergente, discutăm, ne expunem viziunile și încercăm să vedem situația prin ochii celuilalt, dar el știe că, indiferent de hotărârea pe care o va lua, eu voi fi alături. Oportunitatea de a deveni purtător de cuvânt al Președintelui a fost îmbucurătoare.

T.: Numiți trei avantaje și trei dezavantaje pe care le are o soție de demnitar de stat?

T. C.: În viziunea mea, orice poziție, în orice domeniu, vine cu o serie de atuuri, dar și provocări. Diferențele până la urmă țin mai degrabă de capacitatea cuplurilor de a le gestiona eficient, decât de titlurile și sarcinile cu care sunt învestiți soții sau soțiile. Nu cred că este ceva absolut specific ce aș putea evidenția dacă ne referim la funcția lui Ion. Ne-am dori să petrecem împreună și să avem parte de mai multe activități în cadrul familiei, ceea ce nu e mereu posibil din cauza agendei de lucru foarte încărcate. Dar asta nu neapărat pentru ca e demnitar de stat, sunt și alte profesii la fel de solicitante. Noi încercăm să fim înțelegători, iar el încearcă să ne acorde fiecare minut liber.

18309031_10154974111978859_1182889750_n

T.: Dacă ar fi să reveniți în trecut în momentul în care soțul Dvs. a decis să facă politică, ați schimba ceva?

T. C.: După cum am menționat, politica a apărut în viața lui Ion înaintea mea. Dar chiar dacă aș fi putut schimba ceva, nu aș face-o. Fiecare trebuie singur să decidă care activitate îi este potrivită, îl reprezintă și îl face să se simtă împlinit. Suntem un cuplu pentru a ne susține și încuraja reciproc, nu pentru a regreta anumite decizii și a încerca să schimbăm omul de lângă noi.

Anastasia Borta

Notă: Republicat din data de 06.05.2017.

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online