[ X ]
Important25 Aprilie 2017 06:00

Socrul lui Vlad Plahotniuc – propus pentru un titlu onorific de nivel european

Cunoscutul artist plastic Emil Childescu, care este și socrul lui Vlad Plahotniuc, lider al PDM, coordonator al Coaliției de guvernare, a fost propus pentru a i se conferi titlul de membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte cu sediul la Salzburg, Austria. O scrisoare de recomandare în acest sens din partea Președintelui Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, a fost citită în cadrul lansării expoziției artistului „Dumnezeu și natura”, eveniment dedicat aniversării a 80-a a maestrului.

Potrivit unui comunicat de presă al Academiei de Științe a Moldovei, membri ai acestei Academii actualmente sunt șase personalități notorii din Republica Moldove din diverse domenii. Recent, prestigiosul titlu i-a fost conferit academicianului-compozitor Eugen Doga.

De asemenea, cu ocazia vernisării galeriei, dar și cu ocazia zilei de naștere, Academia de Științe a Moldovei i-a conferit artistului plastic Emil Childescu Medalia „Dimitrie Cantemir”, „pentru activitatea prodigioasă în domeniul artelor, pentru contribuția personală în diseminarea valorilor artistice pe plan național și internațional”.

Cristina Pendea

foto: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...