[ X ]
Breaking news21 Aprilie 2017 11:26

Șeful statului a dispus mobilizarea totală a Armatei Naționale pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale

În legătură cu situația creată în țară, Președintele Igor Dodon a dispus mobilizarea totală a Armatei Naționale pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale. Despre aceasta el scrie pe pagina sa de facebook.

„Am solicitat Guvernului și instituțiilor de stat întreprinderea tuturor acțiunilor ce se impun pentru lichidarea consecințelor; Am cerut autorităților competente evaluarea necesităților în ce privește ajutorul finaciar și umanitar care poate fi acordat în următoarele zile și în perspectivă, dar și riscurile unor eventuale inundații și alte consecințe negative care pot avea loc; M-am adresat autorităților publice locale în vederea asigurării cu tot necesarul pentru buna funcționare a instituțiilor, în special cele cu caracter social, spitale, policlinici, inclusiv asigurarea cu agent termic a acestor instituții, dar și a fondului locativ după caz, sau solicitări din partea populației”, a scris Președintele.

Potrivit lui, se examinează posibilitatea, împreună cu Guvernul, „de a ne adresa Parlamentului în vederea declarării stării de situație excepțională, aceasta fiind prerogativa exclusiva a Parlamentului Republicii Moldova”.

„Examinăm toate opțiunile de adresare către partenerii externi, instituții și organizații internaționale, state, pentru ajutor financiar și umanitar în vederea lichidării consecințelor în urma situației create”, a mai scris Președintele.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online