Important1 Aprilie 2017 10:00

(INTERVIU) Veaceslav Untilă: Evenimentele prin care trece UE ar putea avea efecte benefice pentru Republica Moldova

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Veaceslav Untilă, Președinte al Curții de Conturi a RM, a abordat aspecte importante ce ţin de integrarea europeană a RM şi de soluţionarea problemei transnistrene.

T.: Dle Untilă, data trecută am realizat cu Dvs. un amplu interviu despre activitatea Curții de Conturi. De data aceasta însă aș vrea să discutăm despre integrarea europeană și diferendul transnistrean, două subiecte pe care le-ați abordat constant în ultimul timp. Am observat că ați fost primul demnitar din Republica Moldova care a reacționat la conceptul „celor două viteze ale Europei” și chiar ați venit cu unele sugestii privind impactul asupra țării noastre. Ați putea deschide parantezele?

V.U.: De la început, haideți să ne amintim ce înseamnă acest concept. E vorba de faptul că unele țări din UE (Germania, Franța, Spania, Italia) ar putea merge mai repede și mai departe în domenii ca apărarea, zona euro, prin intermediul aprofundării Uniunii economice și monetare, ca armonizarea fiscală și socială, ca tineretul și cultura. Unii s-au grăbit deja să pună diagnosticul că astfel Uniunea Europeană s-ar diviza în două tabere, că țările mai dezvoltate vor să scape de cele mai puțin dezvoltate etc. Iar alții au mers și mai departe, afirmând că astfel se pune cruce pe o eventuală extindere a Uniunii, ceea ce ar fi trebuit să îngrijoreze țări precum Republica Moldova.

Eu am o viziune diametral opusă față de cele menționate mai sus. În opinia mea, propunerea respectivă, de fapt, deschide calea spre relansarea UE, spre dezvoltarea acesteia în continuare și, în consecință, spre noi extinderi. În formula actuală, Uniunea Europeană seamănă cu o garnitură de tren supraîncărcată, care se mișcă mai greu decât ar fi fost necesar. Și acest lucru se întâmplă inclusiv ca urmare a celor mai noi provocări cu care se confruntă UE și care anterior puteau fi prezise cu greu. Acum, detașându-se de restul țărilor, patru țări (nu e exclus să li se alăture și altele) își vor asuma rolul de locomotivă a UE. Cu cât mai puternică va deveni locomotiva, cu atât mai rapid se va mișca întreaga garnitură. Iar dacă aceasta va prinde viteză, vorbind la figurat, la ea vor putea fi atașate noi vagoane, adică noi state. Privit din acest punct de vedere, cred că minisummit-ul de la Paris, în cadrul căruia a fost lansat conceptul respectiv, trebuie tratat anume ca începutul relansării Uniunii Europene, dar nicidecum ca un semnal că UE se divizează și ulterior va dispărea, așa cum afirmă unii sceptici.

T.: Apropo, despre dispariția UE. Mulți spuneau că aceasta depinde în mare parte și de rezultatele alegerilor parlamentare din Olanda. Alegerile au trecut. Ce concluzii putem face?

V.U.: În context, țin să amintesc de teoria cu tentă sportivă, aplicată de unii analiști politici în raport cu viitorul UE, prin prisma a trei scrutine. Astfel, se spunea că alegerile din Olanda reprezintă sferturile de finală, alegerile din Franța – semifinala, iar alegerile din Germania – finala. Dacă în aceste trei țări ar învinge în alegeri forțe ostile Uniunii Europene, atunci, după cum avertizează analiștii politici și nu numai, asta ar fi pus bazele sfârșitului UE. Iată că în Olanda forțele favorabile UE au învins, iar cele ostile – au suferit o înfrângere usturătoare. Sunt sigur că așa va fi și în cazul alegerilor din Franța și Germania, iar UE va continua nu doar să existe, ci să și se dezvolte, să se extindă, ceea ce va avea efecte benefice pentru Republica Moldova.

T.: Se pare că Uniunea Europeană își face planuri mari de viitor. O confirmă intenția de a avea propria armată, iar un cartier militar general al UE a fost deja constituit. Într-un material semnat de Dvs. și care se referea la această temă, am văzut că ați identificat și la acest capitol potențiale beneficii pentru Republica Moldova.

V.U.: Într-adevăr, ceea ce în prezent pare doar o necesitate internă a UE, în perspectivă s-ar putea să genereze beneficii și pentru alte state, inclusiv pentru Republica Moldova. Devenind o forță la nivel mondial și din punct de vedere militar, Uniunea Europeană va pune puțin altfel problema securității la frontierele sale. Iar Republica Moldova este chiar la frontiera UE, după cum e și la frontiera NATO. Dacă acum disputele cu caracter militar care vizează Europa Centrală și de Est se duc preponderent la nivelul NATO-Rusia, nu e exclus ca în scurt timp să fie duse într-un cadru trilateral, fapt ce ar putea conta mult pentru Republica Moldova. Fiind un stat neutru, noi ne confruntăm cu o mare problemă – prezența militară străină în regiunea de est a țării. Chiar dacă anterior s-au luat decizii la cel mai înalt nivel internațional (în cadrul Summit-elor OSCE), situația nu s-a schimbat. Nu zic că schimbările în acest sens ar putea interveni ca urmare a recentei decizii a miniștrilor de externe din statele membre ale UE, totuși, șanse ca ele să se producă vor fi mai multe decât până în prezent.

Problema merită analizată și din alt punct de vedere – rolul ce-i revine Uniunii Europene în procesul de reglementare a problemei transnistrene. Acum UE, la fel ca și SUA, au statut de observator în cadrul procesului de negocieri privind soluționarea problemei respective, dar opinia că statutul lor ar trebui schimbat în unul de mediator și viitor garant răsună destul de frecvent. Dacă UE va obține acest statut și între timp va deveni și unul din marii jucători ai lumii din punct de vedere militar, evident că aceasta se va expune și asupra procesului de soluționare a diferendului transnistrean. Nu am în vedere o prezență militară a UE pe teritoriul RM, ci doar faptul că, atunci când un participant la unele procese internaționale e și o forță militară, lucrurile decurg diferit.

T.: Dacă tot am trecut încetișor la problema transnistreană, aș vrea să vă întreb ce ați avut în vedere când avertizați recent, în cadrul altui articol, că tensionarea situației din Ucraina ar putea avea și unele efecte asupra Republicii Moldova, în special, în ceea ce ține de problema transnistreană?

V.U.: Nu e cazul să ne ascundem după deget şi să ne facem că nu am înţelege ce consecințe pot avea evenimentele din Ucraina asupra situaţiei interne din Republica Moldova. Noi avem o regiune controlată de un regim separatist (cea transnistreană) şi mai mulţi factori de decizie de peste hotare, inclusiv ucraineni, formulează anumite temeri în raport cu regiunea transnistreană în contextul tensionării situaţiei din Ucraina. Anterior, se vorbea chiar despre un posibil rol pe care l-ar putea juca regimul separatist de la Tiraspol în eventuala destabilizare a situaţiei de la frontieră, iar ucrainenii abordau la modul serios problema consolidării frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean. Odată cu noua tensionare a situaţiei în Ucraina, aceste temeri au revenit în prim-plan şi Republica Moldova nu trebuie să le neglijeze. Din contra, e necesar să facem tot posibilul pentru ca, împreună cu vecinii noştri ucraineni, să nu admitem tensionarea situaţiei pe acest segment al frontierei.

De asemenea, cred că avem toate motivele să presupunem că tensionarea situaţiei din Ucraina deteriorează climatul în care au loc negocierile privind reglementarea problemei transnistrene. O activizare în procesul de negocieri s-a produs în timpul preşedinţiei germane a OSCE, iar atenţia pe care o acordă problemei transnistrene Austria, noul Preşedinte în exerciţiu al OSCE, îi determină pe unii cunoscători în domeniu să formuleze pronosticuri destul de optimiste privind perspectivele de depăşire a conflictului. Însă, atâta timp cât în Ucraina se menține starea de incertitudine și lucrurile sunt departe de a se limpezi, nu cred că Tiraspolul sau Moscova se vor grăbi să ajungă la o soluţie definitivă pentru diferendul transnistrean. Mai degrabă se va ocupa o poziţie de aşteptare, iar efortul depus de OSCE, Chişinău, Kiev, UE şi SUA în direcţia respectivă va fi zădărnicit.

T.: Dar se creează impresia că, Republica Moldova și Ucraina, înțelegând pericolul pe care-l prezintă problema transnistreană, au început să acționeze în comun…

V.U.: Cred că vă referiți la preconizata introducere a controlului comun la punctul de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene Pervomaisc-Cuciurgan, pe segmentul central transnistrean, care este una obligatorie, dacă vrem cu adevărat să avansăm în procesul de reglementare a problemei transnistrene, iar faptul că această intenție deranjează serios administrația de la Tiraspol, dovedește că s-a ales o cale corectă.

În cei peste 25 de ani ce au trecut de la conflictul de pe Nistru, Republica Moldova a avut doar două momente favorabile pentru a face acest lucru: primul, atunci când la putere în Ucraina venise Președintele Victor Iușcenko, care a lansat propuneri concrete de soluționare a diferendului transnistrean și atunci s-au întreprins mai multe acțiuni de ordin practic, însă insuficiente; al doilea – când la putere în Ucraina a venit Petro Poroșenko, care mai bine ca oricine știe cât de periculoasă este problema transnistreană nu doar pentru Republica Moldova sau pentru Ucraina, ci și pentru întreaga stabilitate regională.

Autoritățile de la Chișinău au intuit momentul oportun pentru a introduce acest control al frontierei pe segmentul transnistrean, Ucraina fiind îngrijorată de pericolul pe care-l prezintă regimul de la Tiraspol în contextul tensiunilor și mișcărilor separatiste din țara vecină. Dacă acționează în comun, Republica Moldova și Ucraina lipsesc regimul de la Tiraspol de una din principalele sale surse de existență – contrabanda. Fără contrabandă, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova își pierde atractivitatea și pentru alte forțe din exterior, care au avut și mai au încă interese economice în stânga Nistrului și care percep această „gaură neagră” ca pe un mijloc de îmbogățire rapidă.

Nu exclud că autoritățile de la Chișinău și Kiev au calculat deja și pasul următor pe care-l vor face, după ce va fi introdus controlul respectiv. E de presupus că vor apărea condiții prielnice pentru a întreprinde noi acțiuni în vederea soluționării problemei transnistrene și ar fi mare păcat ca asemenea oportunități să nu fie folosite. Căci, nu se știe când vom mai avea o situație regională atât de favorabilă pentru a avansa în această direcție. Introducerea controlului la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean este un prim pas pe o cale lungă, pe care noi vom fi obligați să o parcurgem până la capăt.

T.: În general, ce ar trebui de făcut pentru a avansa pe calea soluționării diferendului transnistrean?

V.U.: Să analizăm atent greșelile comise în trecut, să facem tot posibilul să nu le mai repetăm, dar și să tragem concluziile de rigoare și să acționăm în consecință. Anterior, eu m-am referit la cele mai grave greșeli în acest sens și, cu permisiunea Dvs., le voi aminti și cu această ocazie.

Astfel, în toţi aceşti ani, Republica Moldova, din păcate, nu a ştiut să dea o apreciere oficială justă evenimentelor tragice de la Nistru de acum un sfert de secol. Nu am făcut-o nici măcar după decizia CEDO în dosarul Ilaşcu şi alţii contra Moldovei, când s-a spus clar ce rol a jucat Rusia în apariţia şi menţinerea regimului separatist din estul Republicii Moldova. Nimeni din conducătorii țării, din factorii de decizie responsabili nu a avut curajul să recunoască războiul de acum 25 de ani drept unul dintre Rusia şi Republica Moldova, chiar dacă Acordul de încetare a focului a fost semnat nu între Chişinău şi Tiraspol, ci între Chişinău şi Moscova.

Lipsa unei atitudini ferme avea să pună începutul unui lanţ întreg de erori, care de fapt au zădărnicit identificarea unei soluţii pentru problema transnistreană.

Ne-am poziţionat greşit atunci când am acceptat că părţi în conflict sunt Chişinăul şi Tiraspolul, pe când părţile urmau să fie declarate Moldova şi Rusia, iar Tiraspolul în general nu avea ce să caute în cadrul formatului de negocieri, pentru că oricum niciodată nu a decis nimic şi a acţionat doar la comanda stăpânilor săi reali. Această poziţie greşită a fost consolidată de Memorandumul Primakov şi astăzi este mai clar ca oricând că acel Memorandum a fost una din marile greşeli pe care le-am comis şi care au dus în cu totul altă direcţie în anii următori discuţiile privind diferendul transnistrean.

Nu am ştiut să valorificăm oportunitatea oferită de decizia CEDO menţionată mai sus, aşa cum nu am ştiut să valorificăm nici oportunitatea oferită de Summit-ul OSCE de la Istanbul, care a adoptat, în 1999, o rezoluţie privind necesitatea retragerii trupelor şi armamentului rusesc din Transnistria. OSCE şi-a făcut treaba bine, iar noi nu am fost capabili să preluăm acest mesaj şi să-l promovăm cu orice ocazie. Nu spun că ar fi fost uşor să obţinem implementarea rezoluţiei OSCE, dar, cu siguranţă, şansele ar fi crescut, dacă eram mai insistenţi, dacă nu admiteam ca acest mesaj să dispară perioade întregi din discursul internaţional al R. Moldova. Cum avea să ne ajute cineva în acest sens, dacă noi singuri dădeam uneori impresia că nu prea ne interesează subiectul respectiv?

Am greşit rău de tot atunci când am îngăduit ca mesajul consolidat al Parlamentului R. Moldova în privința soluţionării problemei transnistrene, care şi-a găsit expresie prin Legea adoptată unanim pe data de 22 iulie 2005 (cu privire la statutul juridic special al raioanelor din stânga Nistrului) să fie diluat de o serie de iniţiative caraghioase. Ba s-a propus darea în arendă a Transnistriei către Rusia pentru un termen de câteva decenii, ba s-a propus revenirea la federalizare, şi aceasta în condiţiile în care în 2003 Memorandumul Kozak a fost respins în ultimul moment. Apropo, chiar dacă acest Memorandum de tristă faimă nu a trecut, însuşi faptul că a fost admis ca posibilă soluţie pentru problema transnistreană în cadrul discuţiilor la cel mai înalt nivel a constituit o greşeală enormă. Or, acest document a creat un precedent periculos şi nu întâmplător se mai fac auzite declaraţiile unor demnitari, că ar trebui să se revină la discuţiile pe marginea unui document similar.

Am greşit şi atunci când, văzând ineficienţa formatului de negocieri „5+2”, nu am avut curajul să cerem unele modificări în cadrul lui. Măcar cele ce s-ar fi referit la statutul şi rolul Rusiei, al SUA şi al UE, nemaivorbind deja de alte aspecte importante. Dacă SUA şi UE, care în prezent au statut de observatori, ar fi devenit mediatori şi viitori garanţi cu acte în regulă, iar Rusiei i-ar fi fost atribuit rolul real pe care-l are, procesul ar fi decurs cu totul altfel.

S-a greşit şi atunci când timp de mai mulţi ani am încuviințat discutarea problemelor din aşa-zisele coşuri I şi II, şi practic niciodată nu s-a vorbit la modul serios despre trecerea la subiectele din coşul III. Adică, am consimțit să negociem doar chestiuni de ordin social, economic, umanitar, care nu prea pot mişca lucrurile din loc, în vederea soluţionării reale a problemei transnistrene, şi am evitat cu desăvârşire temele de ordin politic, cele ce ar fi dus în final la identificarea unui statut pentru regiunea transnistreană în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova.

Acestea ar fi greșelile principale și acum, dacă vrem să avansăm în soluționarea problemei transnistrene, trebuie să le examinăm detaliat încă o dată, și să ținem cont de ele în toate acțiunile pe care urmează să le întreprindem, pentru a obține realizarea obiectivului de reintegrare a țării.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Care va fi soarta referendumului anunţat de Preşedintele Igor Dodon?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online