Editorial16 Martie 2017 07:00

Vicepremierul declanşează „revoluţia”! Va reuşi să scrie istorie?

Copleşiţi de avalanşa de informaţii privind preconizata schimbare a sistemului electoral, privind intenţiile Preşedintelui Dodon de a organiza două referendumuri, privind intenţia socialiştilor de a-l demite pe Primarul capitalei etc., mulţi dintre noi au trecut cu vederea un eveniment de maximă importanţă – anunţul făcut de vicepremierul responsabil de reintegrarea ţării, Gheorghe Bălan privind preconizata introducere a controlului comun la punctul de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene Pervomaisc-Cuciurgan, pe segmentul central transnistrean.

Gheorghe Bălan a menţionat că „implementarea controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană ţine strict de relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ucraina, iar măsura luată este orientată spre modernizarea şi simplificarea controlului fluxurilor de mărfuri şi persoane transfrontaliere, precum şi la combaterea contrabandei, traficului de persoane şi a altor elemente negative prezente la frontieră”.

Ce înseamnă la modul practic acest anunţ? Că, în premieră absolută, se va întreprinde o măsură concretă care ar putea duce la închiderea acelei „găuri negre” pe care o reprezintă Transnistria şi despre care se vorbeşte de decenii fără a se întreprinde nimic în acest sens. Până acum, atunci când se vorbea despre problema transnistreană, preponderent se punea carul înaintea boilor, făcându-se totalmente abstracţie de faptul că soluţionarea problemei transnistrene la modul practic era imposibilă până la eliminarea intereselor economice enorme care există faţă de această regiune şi aceste interese le-au avut şi le mai au încă factori de decizie de la Moscova, Tiraspol, Kiev şi chiar de la Chişinău. Anume aceste interese împiedicau avansarea în procesul de reglementare a problemei transnistrene şi, în premieră absolută, problema depăşirii lor e pusă la un nivel atât de înalt şi atât de deschis (aşa-zisa blocadă economică a Transnistriei din 2004 face parte din cu totul alt scenariu, de aceea nu e relevantă în acest sens).

La sigur, Gheorghe Bălan nu şi-a asumat o misiune pe cont propriu, dar anume lui i-a revenit rolul de vârf de lance în implementarea ei. La fel de sigur este şi că anunţul respectiv nu a venit peste noapte, ci reprezintă rezultatul unei analize profunde, inclusiv a evoluţiilor geopolitice, a situaţiei în context regional. Ce avem noi la moment din acest punct de vedere? O Ucraină care e în confruntare directă cu Rusia; o Ucraină care a înţeles, în sfârşit, pericolul pe care-l reprezintă regiunea separatistă din estul RM; o Ucraină care e gata să colaboreze cu Chişinăul pentru soluţionarea reală a problemei. De asemenea, avem o evidentă răcire a relaţiilor dintre guvernarea de la Chişinău şi Moscova (ca urmare a notei de protest înaintată de Speakerul Candu şi Premierul Filip Ambasadorului rus în RM), dar care dezleagă mâinile puterii de la Chişinău şi îi permite să ia decizii şi să întreprindă acţiuni mult mai ferme în raport cu Transnistria.

Mai avem şi figura politică a Preşedintelui Dodon, care, spre deosebire de guvernarea de la Chişinău, are relaţii bune cu Rusia şi o poziţie anume în raport cu Transnistria. Dar aici trebuie luată în calcul altă afirmaţie a vicepremierului Gheorghe Bălan, care a fost tratată cu superficialitate de presă. Acesta a spus că „se lucrează intens și cu reprezentanții de la Președinție, și cu cei de la Parlament, în vederea ieșirii cu o poziție comună pe subiectul transnistrean” şi a adăugat că „se lucrează în vederea elaborării unui statut juridic special – pot să vă asigur că, autoritățile moldovenești au o abordare consolidată”.

În lumina celor spuse, vedem că procesul iniţiat de vicepremier e unul bazat pe o abordare complexă şi, la sigur, are obiective finale clar stabilite. Deci, putem afirma că Gheorghe Bălan a declanşat „revoluţia”. Rămâne să vedem cu ce se va termina aceasta, căci, de rezultat, depinde şi locul ce-i va reveni în istorie actualei guvernări, dar şi personal vicepremierului Gheorghe Bălan.

Igor Volniţchi

Sondaj

  • Ce sancţiuni va aplica UE Moldovei după adoptarea sistemului electoral mixt?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online