Breaking news16 Martie 2017 12:15

PAS, PPDA și PLDM: Schimbarea sistemului electoral actual în uninominal are multiple carenţe de ordin legal şi conceptual

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PDA) și Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) susţin că proiectul propus de Partidul Democrat din Moldova (PDM), privind schimbarea sistemului electoral în unul uninominal, are multiple carenţe de ordin legal şi conceptual, încît nu merită să fie pus în discuţie. Despre aceasta liderii formațiunilor au declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

După cum informează TRIBUNA, poziţia formaţiunilor a fost expusă de preşedinta PAS, Maia Sandu, declarînd că, „proiectul de lege propus nu are nimic în comun cu consolidarea procesului democratic, cu apropierea aleşilor de alegători, cu creşterea eficienţei guvernării şi cu atît mai puţin cu grijile cotidiene ale cetăţenilor afectaţi de corupţie şi sărăcie. Dinpotrivă în condiţiile actuale, sitemul uninominal ar permite consolidarii în mîinile unui singur om, iar acest lucru nu poate fi calificat altfel decît uzurparea puterii”.

Maia Sandu a calificat proiectul de lege făcut public drept „un balon de săpun”. „Încurajaţi de la experienţa de la prezidenţiale se încearcă să se impună un cadru legal evaziv care să le ofere cît mai mult spaţiu pentru a frauda alegerile. Stabilirea circumscripiilor uniniminale este cel mai important instrument pe care mizează PDM pentru a manipula procesul electoral şi a se menţine la putere. Atribuirea rolului de determinarea  a circumscripţiilor CEC confirmă intenţiile autorilor proiectului de a frauda alegerile. În avizul proiectului precedent, Comisia de la Veneţia a avut obiecţii cu privire la atribuirea acestei responsabilităţi CEC-ului”, a punctat ea.

Potrivit Maiei Sandu, dovada intenţiilor frauduloase ale autorilor sunt şi termenii stabiliţi de către acest proiect de lege contrar standardelor Comisie de la Veneţia de schimbare arbitrară a regulilor de joc cu doar 3 luni înainte de alegeri. „Astfel, posibilitatea de revizuire a circumscripţiilor cu trei luni înainte de alegeri trădează planurile guvernării de a remodela pe ultima sută de metri. Proiectul prevede solicitarea cazierului de integritate pentru candidaţi. În situaţia, în care acesta este eliberat de CNA şi SIS ne vom pomeni cu certificate de integritate eliberate persoanelor din lumea interlopă. La modul practic, se va controla cine poate să participe şi cine nu. În condiţiile legii propuse, RM riscă să aibă o guvernare aleasă de un număr mic de cetăţeni, iar votul majorităţii fiind ignorată, diaspora fiind exclusă din procesul electoral şi umilită prin procedura instituită la discreţia CEC. Se gnoră problema existenţei unei regiuni necontrolate de autorităţile constituţionale ale RM”, a punctat politiciana.

Maia Sandu a mai specificat că proiectul acesta de lege încalcă drepturile fundamentale ale cetăţeanului, sfidează procesul democratic şi chiar bunul simţ. „Ne alăturăm organizăţiilor neguvernamentale care au declarat boicotarea dezbaterilor publice pe marginea acestui proiect de lege. Facel apel la întreaga populaţie, instituţiile media, societatea civilă, alte partide democratice să ne conjugăm eforturile pentru a demasca intenţiile adevărate ale guvernării. Vom sensibiliza opinia publică internaţională şi partenerii externi despre pericolul instaurării unei dictaturi durabile în RM. În cazul în care regimul va ignora opinia experţilor naţionali şi internaţionali, va neglija standardele şi bunele practici europene în materie electorală, suntem determinaţi să desfăşurăm acţiuni de protest. Solicităm tuturor susţinătorilor noştri să ne ajute la răspînderea informaţiei despre adevăratele intenţii ale guvernării”, a mai spus Sandu.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Care va fi soarta referendumului anunţat de Preşedintele Igor Dodon?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online