[ X ]
Important18 Februarie 2017 06:10

(INTERVIU) Vlad Plahotniuc: Atunci când mă pornesc la drum, nu mă opresc până ajung la destinație

Interviu cu Vlad Plahotniuc, Preşedintele Partidului Democrat din Moldova

Dle Plahotniuc, cum apreciaţi anul politic 2016?

Vlad Plahotniuc: Voi începe cu aspectele pozitive, cu faptul că în 2016 s-a încheiat o lungă perioadă de instabilitate politică. Am reuşit să formăm un Guvern stabil, a cărui eficienţă s-a văzut în rezultatele obţinute în planul reformelor convenite cu partenerii de dezvoltare, în special prin îndeplinirea într-un timp record a angajamentelor, fapt care a influenţat aprobarea Acordului cu FMI. Voi aminti, însă, că anul a început cu tensiuni şi isterie politică, cu manipulări, iar efectul acestora s-a văzut în alegerile de la sfârşitul anului, când politica falsă şi populismul opoziţiei de dreapta l-a făcut Preşedinte al ţării pe candidatul de stânga. Inclusiv din această perspectivă, cred că anul 2016 ne-a oferit nişte lecţii politice foarte importante. Iar dacă vom şti şi să le însuşim, vom avea doar de câştigat.

Mai cred, că efectul anumitor evoluţii politice din 2016 se va vedea în noul an. Acel eşec al opoziţiei de dreapta va determina schimbări importante şi necesare pe dreapta politică. Vom avea de gestionat cu abilitate acţiunile noului Preşedinte, astfel încât să nu lăsăm ca iniţiativele care sunt împotriva interesului strategic al Moldovei sa fie implementate. În concluzie, anul trecut a fost unul politic intens, cu efecte pe termen lung.

Care evenimente, în opinia Dvs., au marcat anul 2016 din punct de vedere politic?

Vlad Plahotniuc: Formarea coaliţiei majoritare şi stabilizarea ţării, alegerea Preşedintelui de către cetăţeni, semnarea acordului cu FMI. Acestea cred, că sunt momentele care au marcat anul 2016.

Mulţi spun, că anul politic 2016 a fost dirijat din umbră de Dvs. şi că aţi contribuit într-o anumită măsură la toate lucrurile importante care s-au întâmplat în politică. Cum comentaţi?

Vlad Plahotniuc: Sigur că am contribuit, ca unul dintre liderii coaliţiei de guvernare. Asta nu înseamnă, însă, că am dirijat ceea ce s-a întâmplat. Dacă aş fi putut face acest lucru, cu siguranţă anul politic 2016 ar fi arătat altfel, cu un accent mai mare pe eficienţa politică. Dovada că nu există un om care să poată dirija de unul singur din umbră politica moldovenească este tocmai faptul, ca opoziţia s-a manifestat intens anul trecut, a reuşit chiar să dea peste cap anumite situaţii din Moldova şi a fost la un pas să o bage într-o criză politică pe termen lung, inclusiv sa blocheze acordul cu FMI, dar au eşuat pentru că s-au opus atât cetăţenii, cât şi partenerii de dezvoltare.

Poate aici ar trebui să ne punem întrebări şi să vedem cine sunt dirijorii din umbră ai opoziţiei, atât ai celei de dreapta, cât şi ai celei de stânga, dacă nu cumva sunt anumite persoane şi grupări din afara ţării, cu interese care nu au nici o legătură cu interesele noastre naţionale.

Cum calificaţi rezultatele alegerilor prezidenţiale? Ar fi putut Marian Lupu ieşi învingător, dacă nu se retrăgea din cursa electorală?

Vlad Plahotniuc: Marian Lupu a avut o evoluţie foarte bună în campanie, atât el, cât şi PDM. Asta au arătat toate sondajele, inclusiv cele făcute de fundaţiile străine pentru opoziţie. Şanse să intre în turul doi Marian Lupu le avea, însă evaluările sociologice ne-au arătat, ca în turul doi ar fi pierdut în faţa liderului socialist.

În ceea ce priveşte rezultatul final al alegerilor prezidenţiale, el oferă o lecţie importantă, cum am mai spus, din care partidele de dreapta au multe de învăţat. Isteria şi falsa politică a unor partide de dreapta l-au făcut pe Igor Dodon Preşedinte. Pentru Republica Moldova ar fi fost bine să aibă un Preşedinte de dreapta, asta ar fi dat o mai bună coerenţă guvernării pro-europene şi s-ar fi mers pe aceeaşi linie strategică.

Acum, însă, având un Preşedinte de stânga, cu viziuni substanţial diferite de ale noastre, va trebui să ne consumăm o parte din activitate gestionând diferenţele acestea de viziune în ceea ce priveşte modelul de dezvoltare a ţării. Dar avem resurse suficiente să guvernăm bine, precum şi sa asigurăm stabilitatea politică şi liniştea în ţară.

Dvs. aţi lansat, în luna august, reforma clasei politice autohtone. Ce argumente au stat la baza acestui pas?

Vlad Plahotniuc: Reforma clasei politice poate fi definită extrem de simplu şi direct: creşterea controlului oamenilor asupra activităţii politicienilor. Acesta trebuie să fie rezultatul. De ce cred eu că asta e important? În primul rând, pentru că, dacă politicienii vor putea fi controlaţi de către cetăţeni în mod direct, ei vor face în sfârşit politica eficientă, pro-socială, partidele vor începe sa lucreze pentru oameni, nu pentru grupuri de interese din afara ţării sau alte entităţi, care îşi doresc să controleze Moldova prin intermediul partidelor. În cadrul sistemului actual, legătura politicului cu oamenii a fost adeseori aproape zero, ceea ce este foarte grav. Politica s-a rezumat în mare parte la show-uri, teme false de luptă, orgolii, frustrări şi alte elemente de acest fel. Reformarea modului în care se face politica e vitală, fără asta nu vom reuşi niciodată sa modernizăm statul.

Anul 2016 a fost important pentru Dvs. şi din alt punct de vedere – aţi devenit lider de partid. Ce V-a determinat să acceptaţi funcţia respectivă?

Vlad Plahotniuc: Dorinţa de a transforma PDM în primul partid, care face politică pentru oameni. Sună idealist acum, dar acei care mă cunosc ştiu bine, că am capacitatea să depăşesc toate obstacolele întâlnite în cale şi că, atunci când mă pornesc la drum, nu mă opresc până nu ajung la destinaţie. Avem cea mai bună echipă politică, avem oameni foarte capabili în Guvern şi Parlament, vom reuşi să ne adaptăm la agenda oamenilor şi să facem schimbări importante în Republica Moldova.

Până şi adversarii noştri politici au înţeles asta. De aceea şi-au dorit atât de mult să creeze instabilitate în ţară, să nu reuşim să muncim, să ne ţină concentraţi pe lupta cu chestiuni mărunte, nu pe acţiuni în interesul oamenilor. Ceea ce nu au ştiut ei, însă, este că noi suntem mulţi şi diverşi, respectiv, că facem faţă tuturor sarcinilor.

Almanahul Politic, fiind o ediţie istorică, care va rămânea generaţiilor viitoare, nu putem să nu vă întrebăm şi ce regrete aveţi vizavi de anul politic 2016?

Vlad Plahotniuc: Regretul e, că nu am reuşit sa demarăm reforma clasei politice, a rămas mai mult la nivel de iniţiativă. Mi-aş fi dorit sa trecem deja la acţiuni în 2016, însă alegerile ne-au obligat sa amânăm acest pas. Un alt regret este faptul, că şi anul trecut a fost dominat în prea mare parte de tensiuni politice şi populism. Dar partea buna e că, totuşi, a fost primul an stabil după o perioadă lungă de crize politice.

Ce aşteptări aveţi de la anul 2017?

Vlad Plahotniuc: Să oferim rezultate importante ca guvernare, dar şi ca partid. Anul 2017 să fie acel, în care oamenii încep să simtă beneficii concrete din partea guvernării. Să reuşesc, împreună cu echipa din PDM, să facem schimbări importante în politică, să modernizăm partidul şi să-l apropiem mai mult de cetăţeni.

Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...