Important15 Ianuarie 2017 14:00

Omul Săptămînii - Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal

Pe fonul pasivităţii accentuate a celorlalţi politicieni, care se pare că încă nu au ieşit din vacanţă, Mihai Ghimpu s-a manifestat destul de activ. Astfel, el, împreună cu colegii săi, au sesizat Curtea Constituţională, cerînd explicaţii despre modul în care poate reacţiona şeful statului cînd i se propune schimbarea unui ministru.

Tot în această săptămînă, Mihai Ghimpu a fost protagonistul unui film, care arată lupta pe care o duce timp de trei decenii pentru idealurile naţionale.

De asemenea, el a fost destul de activ din punct de vedere media, participînd la emisiuni tv, dar şi fiind activ pe reţelele de socializare.

Nu în ultimul rînd, Mihai Ghimpu a fost destul de vizibil în această săptămînă şi dat fiind polemica cu fostul său coleg de partid, Anatol Şalaru, care a părăsit rîndurile formaţiunii.

TRIBUNA precizează: Mihai Ghimpu s-a născut la 19 noiembrie 1951 în comuna Coloniţa, municipiul Chişinău. A studiat la Şcoala Medie nr. 1 din Chişinău (actualmente Liceul Teoretic Româno-Francez „Gheorghe Asachi”), iar ulterior – la facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Chişinău. În perioada 1978 – 1990 a fost jurist, şef al secţiei juridice la diferite întreprinderi de stat din Chişinău; 1984 – 1985 – judecător la Judecătoria sectorului Rîşcani, municipiul Chişinău; 1990 – 1994 – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi; 1992 -1993 – preşedinte interimar al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi; 1993 – 1994 – membru al delegaţiei parlamentare a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării economice la Marea Neagră; 1994 – 1998 – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Comisiei pentru drepturile omului; 1995 – 1998 – membru al delegaţiei parlamentare a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; 1998 – 2009 – avocat, fondator şi şef al biroului asociat de avocaţi „Credo”; 2007 – 2009 – consilier în Consiliul Municipal Chişinău, preşedinte al Fracţiunii PL în Consiliul Municipal Chişinău; 2007 – 2008  preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău; aprilie 2009 – prezent, deputat în Parlamentul Republicii Moldova; 28 august 2009 – 28 decembrie 2010, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova; 11 septembrie 2009 – 28 decembrie 2010, Preşedinte interimar al Republicii Moldova. Printre alte activităţi ale sale pot fi menţionate: 1988 – co-fondator al Mişcării democratice „Frontul Popular din Moldova” (FPM), Preşedinte al Comitetului Executiv al FPM; 1993 – co-fondator al Congresului Intelectualităţii, vicepreşedinte şi secretar executiv al Congresului Intelectualităţii (Partidul Forţelor Democratice); 1998 – prezent, preşedintele Partidului Liberal; 2010 – co-fondator al Forumului parlamentar al Comunităţii Democraţiilor (Vilnius, Lituania). Mihai Ghimpu este căsătorit. Vorbeşte româna şi rusa.

Sondaj

  • Ce schimbare politică vă doriţi cel mai mult?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online