Situaţia de la BEM ar putea fi deblocată în cîteva zile

Situaţia de conflict apărută între acţionarii Băncii de Economii a Moldovei (unica bancă cu capital majoritar de stat – 56,3% acţiuni) ar putea fi depăşită în următoarele zile. Acest lucru se va întîmpla în cazul în care statul va achiziţiona un pachet suplimentar de acţiuni de 11,42% scos la vînzare de doi acţionari minoritari (SRL Intercontinent – 8,92% şi SRL Euro-Nafta – 2,42%).

După cum relatează TRIBUNA, propunerea celor doi acţionari a fost înregistrată de Bursa de Valori, iar procesul de licitare va avea loc în perioada 14-25 mai. Preţul unei acţiuni este de 55 lei, iar preţul de start al întregului pachet – 147 mil. lei.

Dacă statul va decide să achiziţioneze pachetul suplimentar de acţiuni, cota sa se va ridica pînă la 67,7% (2/3), ceea ce-i va permite să ia de sine stătător majoritatea deciziilor la adunările acţionarilor.

Totodată, dacă pachetul de acţiuni scos la vînzare va fi achiziţionat de către ceilalţi acţionari, care, în total, dispun de 28,32%, cota acestora se va majora pînă la 39,74% (1/3 acţiuni) şi ei vor putea bloca adoptarea mai multor decizii.

Nu este exclus însă că aceste acţiuni ar putea fi achiziţionate şi de acţionari din afara băncii şi atunci totul va depinde de partea cui se vor poziţiona aceştia.

TRIBUNA: În ultimul timp, în presă au apărut mai multe informaţii despre o situaţiei de conflict între acţionarul majoritar (statul) şi acţionarii minoritari ai BEM. Se vorbeşte chiar despre o tentativă de atac raider asupra BEM în rezultatul căreia statul ar putea pierde unica bancă pe care o are.

Oxana Mititelu

Short link
http://tribuna.md/situatia-de-la-bem-ar-putea-fi-deblocata-in-citeva-zile/
 
 
 
 

0 Comentarii

Poţi fi primul sa lasi un comentariu.

 
 

Lasă un comentariu

 




 
 


9 − = one

Căutare

 

Calendar

mai 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr   Iun »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
 

Contactați-ne:

Ne puteți contacta la adresa electronică:
office@tribuna.md

Pentru a contacta managerul de publicitate scrieți la:
ad@tribuna.md

Telefon de contact: 23-26-73
 
 
 
 

Sondaje

Cît se va menţine în funcţie Guvernul Leancă?

View Results

Loading ... Loading ...
 
 
 
Politica online
Blogosfera