Știri15 Noiembrie 2011 15:01

Vitalie Catană: Actualul Parlament trebuie să rezolve problema legată de art. 78 din Constituţie

sursa foto: europalibera.org

Actualul Parlament trebuie să rezolve probleme legată de art.78 din Constituţie (care se referă la alegerea Preşedintelui ţării), indiferent dacă se va ajunge sau nu la alegeri anticipate. De această părere este expertul în drept constituţional Vitalie Catană.

El a declarat pentru TRIBUNA că nu este normal ca practic în fiecare an să avem alegeri parlamentare anticipate şi a spus că deputaţii din actualul Parlament trebuie să găsească o soluţie de ordin legislativ pentru a se asigura că, dacă vor fi noi alegeri anticipate, nu se va ajunge din nou în situaţia să fie probleme cu alegerea şefului statului.

„Din punctul meu de vedere, acum situaţia este penibilă. Așa că Parlamentul actual trebuie să facă tot posibilul ca să rupă cercul acesta vicios”, a spus expertul.

Vitalie Catană crede că Alianţa de guvernare şi grupul Dodon nu au epuizat încă toate căile de alegere a Preşedintelui. În opinia sa, cea mai bună soluţie ar fi ca toţi cei 62 de deputaţi să accepte candidatura lui Marian Lupu, iar Igor Dodon să aibă pretenţii mai moderate şi să nu ceară funcţia de şef al statului sau de speaker.

”AIE trebuie să reziste pentru că este susținută de Occident”, a mai spus expertul.

Oxana Mititelu

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Cum ar trebui ales viitorul Preşedinte al Republicii Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...